|
.
18.11.2021, 18:27:13 | 0 comentarii | 1108 vizualizari
Vulcan / Cum s-ar putea rezolva?
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Doamna Viorica Mirea din Vulcan a aflat de controlul efectuat, în 9 noiembrie, la terasa-bar Mircea SNC și, apoi, ne-a sunat la redacție, pentru a ne relata situația localului dumneaei.
Doamna Mirea este administratorul S.C. MV Gemir al cărei bar funcționează în imediata apropiere a Prelatei Verzi din Piața Agroalimentară Vulcan. Dumneaei nu a așteptat ca, după apariția Hotărârii nr.156 din 23.10.2021 a CJSU Hunedoara, să vină cineva, ca să-i suspende activitatea barului. A făcut-o din proprie inițiativă în data de 25 octombrie, fiindcă, știind de existența hotărârii, a vrut, de la bun început, să se conformeze legii.
Numai că situația localului dumneaei are o particularitate. În interior există trei aparate de jocuri de noroc, activitate despre care, la art14(1), hotărârea spune că „este permisă până la 30 la sută din capacitatea maximă a spațiului”. Participarea fiindu-le permisă doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului Sars-Cov-2 și celor care au zece zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul Sars-Cov-2.
Taxa lunară care se achită pentru aparate este de câteva mii de lei. Odată suspendată activitatea în local, personalul fiind în șomaj tehnic, nu mai este cine să se ocupe de supravegherea aparatelor. Si, firește, nici venituri nu sunt, pentru a fi achitată taxa. Numai că asociatul i-a comunicat doamnei Viorica Mirea că taxa lunară trebuie achitată indiferent dacă localul este deschis sau nu. Acum, dumneaei ar vrea să știe cum s-ar putea rezolva în mod legal această situația contradictorie? Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



