30.01.2022,  15:09:24 | 0 comentarii | 951 vizualizari
Vulcan / Nu se întrevede o rezolvare grabnică
de Gheorghe OLTEANU

Se pare că problema așteptării afară, în fața clădirii în care-și au cabinetele mai mulți medici de familie din Vulcan, va fi rezolvată numai odată cu sosirea anotimpului călduros și a încheierii pandemiei de Covid 19.

 

Cam asta s-a

înțeles din discuția pe care au purtat-o, miercuri, 26 ianuarie, primarul Cristian Merișanu și consilierul local Dan Constantin Marinescu. Primul prezent în sala de ședințe, iar al doilea online, deasupra lui, pe pânza ecranului agățat pe perete. Consilierul a reiterat subiectul în urma discuțiilor pe care el le-ar fi avut cu pacienții care stau în frig și ploaie, ca să le vină rândul la medicul de familie, dar și a unui articol apărut în ZVJ. Dan Constantin Marinescu nu pierde nicio ocazie, pentru a scoate în evidență că o problemă sau alta a aflat-o în urma unor deplasări sau a discuțiilor purtate cu oamenii. Cum el însuși pretinde. De mirare, pentru că mai tot timpul dumnealui este plecat din localitate și ocupat cu problemele sale de la muncă…

 

Cristian Merișanu i-a replicat

că instalarea unei construcții în zona aceea nu ar fi o soluție. La fel cum nu a fost nici cu cea dinainte, asemănătoare celor din stațiile de autobuz, pe care mulți au găsit-o ca inestetică și au cerut în mod imperios luarea ei de acolo.

„Primăria nu este obligată să asigure aceste lucruri, a zis răspicat Cristian Merișanu. Este perioadă de pandemie, iar lumea tot afară ar sta!” În plus, „oamenii merg la doctor cu mult înainte  de ora de programare și preferă să aștepte acolo”, a adăugat primarul.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter