|
.
03.02.2022, 19:30:06 | 0 comentarii | 2065 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Vulcan / Una caldă, alta rece
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
În ședința ordinară de luna trecută a Consiliului Local Vulcan a existat o chestiune în care primarul Cristian Merișanu și rivalul său din alegeri și de acum Dan Constantin Marinescu au fost, oarecum, de aceeași părere. Asta nu înseamnă, însă, nicidecum că, de acum încolo, ei vor fi ca frații.
De pe ecranul de pe peretele din spatele sălii de ședințe pe care-l țintuise videoproiectorul care prelua imaginile din laptopul IT-stului care asigura legătura cu consilierii on line, Dan Constantin Marinescu a adus în discuție starea unei străzi care niciodată nu a fost într-o situație mai bună. E strada Jiu-Paroșeni, segmentul ei din zona Tăului fără Fund, de dincolo de baraj. Nu că celălalt segment, de la intersecția cu strada Crividia și până la fosta mină Paroșeni, ar fi mai bun. Dar, măcar, despre acesta din urmă există intenția, conform ultimelor documente aprobate de consiliul local, că ar urma să fie pus la punct într-un viitor apropiat.
Consilierul local i-a reproșat administrației publice locale că, pe la Tăul fără Fund, nu și-a făcut apariția nici un utilaj de deszăpezire. Ceea ce este adevărat, fiindcă starea în care se află drumul ar îngreuna considerabil accesul unui asemenea utilaj. Se va căuta o soluție, a fost de părere primarul, fiindcă nu-i poți lăsa pe oamenii de acolo să facă zilnic băi de omăt. Poate că, în vara acestui an, vom auzi și de decizia de amenajare corespunzătoare, în sensul modernizării și asfaltării, a acestui drum care urcă până sus, sus pe deal. Personal sunt de părere că, dacă el ar fi fost în Uricani, era pus la punct de multă vreme. Părerea mea.
Cealaltă chestiune în care opinia lui Cristian Merișanu și cea a lui Dan Constantin Marinescu nu și-au mai dat mâna se referă la atât de mult discutatul bloc D5 de pe Bulevardul Mihai Viteazul. Consilierul USR a acuzat că, de Revelion, dar și acum, au fost și sunt apartamente care nu au curent electric. Și că lucrările care se efectuează nu s-ar extinde la tot blocul. “Se fac la tot blocul, i-a replicat primarul, și, sincer, nu știu să fi stat careva fără curent și fără căldură de revelion!”. În plus, Cristian Merișanu a amintit că s-a creat o legătură cu constructorul, ceea ce înseamnă că reabilitarea termică a blocului D5 va fi dusă la bun sfârșit. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



