|
.
14.02.2022, 18:30:52 | 0 comentarii | 1082 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Uricani / Se va ajunge la Runcu înainte de Băile Herculane
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Primăria Uricani își pune mari speranțe în demersul Consiliului Județean Hunedoara și este aproape sigur că lucrările de modernizare a DJ 672C vor începe curând și, mai ales, că ele vor fi duse la bun sfârșit.
Pe acest drum județean care se face la stânga, din Valea de Brazi, turiștii se abat, deocamdată, doar ca să ajungă la baraj și la acumularea de ape din spatele său sau, mai sus, la fostul motel, super atracție pentru locuitorii Văii Jiului în anii șaptezeci și ceva. Da, mai sunt și din aceia care se încumetă să continue pe drumul care trece muntele și ajunge în localitatea Runcu din județul vecin Gorj. Numai că, pentru asta, spun cei care au întreprins deja traversarea, ai nevoie de un autoturism de teren sau de unul cu gardă înaltă la sol.
Dănuț Buhăescu este la curent cu demersul pe care CJ Hunedoara l-a făcut, pentru ca proiectul cu privire la modernizarea acestui drum județean să nu rămână de izbeliște. Primarul de la Uricani mi-a relatat că administrația județeană a depus, la sfârșitul anului 2021, documentația tehnică necesară obținerii finanțării, pe PNDL3, pentru efectuarea lucrărilor la cei șase kilometri de drum, iar acum se așteaptă ca Ministerul Dezvoltării să dea răspuns solicitării. Nu același lucru se poate spune, din păcate, în privința continuării lucrărilor la DN66A pe care legătura cu Băile Herculane este împiedicată de acei aproape douăzeci de kilometri de drum rămas nemodernizat. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



