|
.
03.03.2022, 00:01:20 | 0 comentarii | 1382 vizualizari
Vulcan / Încep să fie rezolvate sutele de cereri
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
La încheierea ordinarei din februarie, Cristian Merișanu a dat vestea cum că, până la următoarea ședință de consiliu local, cea de la sfârșitul acestei luni, este posibil să fie recepționat noul bazin de înot din municipiul Vulcan.
Spusele primarului se bazează pe faptul că încălzirea vremii a permis efectuarea probelor cu apă necesare și a modului în care se comportă instalațiile componente. Tot la punctul „Diverse, interpelări, discuții” al finalului de ședință, Cristian Merișanu a menționat un fapt îmbucurător referitor la iluminatul public. Lucrările de modernizare a acestuia vor începe doar anul viitor, asta fusese precizat cu o ocazie anterioară, dar, acum, Vulcanul are un operator care s-a apucat să remedieze defectele și să rezolve „sutele de cereri care s-au adunat”.
Primarul a făcut cunoscut că s-au efectuat deja reparații ale iluminatului public în cartierul Paroșeni-Sohodol și pe străzile din Cocoșvar. El a precizat că pe site-ul primăriei va fi postat un grafic cu locurile în care se va lucra la iluminatul public și că va exista un număr de telefon la care cetățenii să poată semnaliza deranjamentele din acest domeniu. Administrația publică locală este convinsă că, în acest fel, se vor rezolva cu bine defectele și problemele de iluminat care au afectat, în ultimul an, întregul municipiu. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



