|
.
17.03.2022, 21:53:10 | 0 comentarii | 1335 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Vulcan / Cum va fi aici peste două-trei decenii?
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Toate blocurile de locuințe, de o parte și de alta, din acum numitul centrul vechi al Vulcanului, începând de la școala 4 și până la școala 1, sunt vechi. Au început să fie construite la mijlocul secolului trecut, în arhitectura sovietică a anilor de atunci, cum a fost și în alte localități ale țării, iar de aici apare și asemănarea izbitoare între ele.
La vremea aceea aceste imobile erau o frumusețe. Construcții solide cu pereți lați de o jumătate de metru, camere, bucătărie, baie și încălzire cu teracote. Ultima dată când câteva din cele de la stradă au fost zugrăvite a fost prin anii optzeci. A fost ceva deosebit, dar pentru scurtă vreme, pentru că, după ceva vreme, peste ele s-a așternut din nou cenușiul care poate fi văzut acum.
Foarte mulți dintre cei care încă locuiesc în apartamente de aici le-au moștenit de la părinți sau bunici și nici prin gând nu le trece să se mute în altă parte. Asta, fiindcă și le-au modernizat pe dinăuntru, iar unii le-au izolat termic și pe dinafară. De la materialul cu care au fost izolate apare și aspectul lor diferit. În rest, pe dinafară, de la acoperiș și până jos blocurile din centru vechi sunt scorojite, cu porțiuni de pe care tencuiala a căzut de pe pereți și cu acoperișuri pe care cresc pomi. Doar la cvartalul de blocuri E-V-N-S de peste drum de Penny s-a schimbat acoperișul la cele douăsprezece scări. Și asta după multă muncă de lămurire cu locatarii.
Fotografiile care însoțesc materialul sunt de la parterul blocului B53. În anii șaizeci aici se desfășura o intensă activitate comercială: alimentara, cofetăria „Trandafirul”, magazinul de confecții al cărui gestionar era domnul Avram care, țin minte, avea un Mercedes. La colțul estic, în care ultima dată a funcționat un biroul al Edil Therma, era debitul de tutun în care vindea tanti Popa, mama regretatului om de muzică Nicu „Papiț”. În prezent, întregul bloc arată jalnic din orice parte l-ai privi. De sus până jos.
La coloanele de stâlpi de susținere la care tencuiala a căzut pe porțiuni mari se văd cărămizile. Holul din fața fostelor magazine este degradat și murdar. Ca la multe blocuri din apropiere, din cauza lipsei burlanelor apa șiroiește pe pereți. Părerea mea – nu știu dacă zic bine - este că administrația publică locală ar trebui să insiste mult mai mult prin a-i lămuri pe locatarii blocurilor din centrul vechi, pentru ca aceste imobile să fie prinse în programul de reabilitare termică în care cea mai mare parte a banilor necesari sunt de la guvern și UE. Este greu să-i convingi, îndeosebi în vederea constituirii asociațiilor de proprietari, dar nu imposibil. Ceva trebuie făcut, fiindcă, altfel, într-un deceniu sau două, nici nu vreau să-mi imaginez cum va arăta centrul vechi al Vulcanului. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



