10.04.2022,  15:09:59 | 0 comentarii | 785 vizualizari
Vulcan / Speech important la Bruxelles


de Gheorghe OLTEANU

Ședința ordinară din luna martie a Consiliului Local Vulcan a beneficiat de prezența a optsprezece aleși locali din cei nouăsprezece cât sunt ei de toți. Numai că, în sală, fizic, au fost cincisprezece. Trei au activat online, iar unul nu a fost văzut deloc.

 

Consilierul local USR

Liviu Tătaru urmărește de câteva luni bune, de la mare depărtare și de la înălțimea cabinei camionului pe care-l conduce, proiectele de hotărâre dezbătute în ședințele consiliului local. Nu a fost de mirare că la fel a procedat și în 31 martie. Pesedistul Adrian Hisem a fost pentru prima dată într-o asemenea postură, așa că e posibil să fi avut un motiv bine întemeiat, ca să fie așa. Cu toate astea, după intervențiile verbale avute, mi-am dat seama că a fost deosebit atent la ce s-a discutat.

 

Și doamna viceprimar

Malvine Socaci a fost văzută și auzită grație sistemului audio-video instalat de tehnicianul IT Ionuț Antonie Cînda. Invizibil, adică absent total, a fost doar consilierul local USR Dan Constantin Marinescu. Pe Face Book el a dat de înțeles c-ar fi fost invitat la sediul NATO din Bruxelles de către Mircea Geoană, secretarul general al organizației. În mod sigur că, tot pe feisbucul său, vor apărea, în curând, imagini și luările sale de cuvânt de acolo. La ordinea de zi au fost douăzeci și unu de puncte. Cel introdus suplimentar s-a referit la deplasarea, imediat după Paște, a doamnei Malvine Socaci la Bruxelles, ca urmare a invitației făcute de Direcția Generală de Energie a Comisiei Europene.

 

Doamna viceprimar

ar urma, astfel, să fie prezentă, în intervalul 26-27 aprilie, la sesiunea „Viitorul este feminin! Despre femeile lider și o tranziție urbană curată”. Suma totală calculată că ar fi necesară deplasării este de 4.223 de lei și, la întoarcere, va trebui ca ea să fie justificată prin decontul de cheltuieli. „Doamna va susține un speach, ceea ce este foarte important pentru Vulcan!”, a precizat primarul Cristian Merișanu. Doamna Malvine Socaci a apreciat că invitația este o onoare pentru un municipiu mic cum e Vulcanul și că dumneaei va face totul pentru a-l reprezenta așa cum trebuie. Lucru de care nu ne îndoim.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 6 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter