07.06.2022,  20:57:04 | 0 comentarii | 3690 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Anamaria Prodan la stadionul municipal


de Gheorghe OLTEANU

Nu prea sunt interesat de ceea ce face, pentru propria-i bunăstare, doamna  Anamaria Prodan. La fel cum nepăsător mă lasă și despărțirea ei de Reghe, dar și noua ei legătură cu un bărbat care, din ce am citit, nu e ceva de genul care să tragă la șaibă pentru un salariu lunar mediu.

 

Am mers, luni,

la stadionul CSM Vulcan, fiindcă eram sigur că prezența ei, în calitate de impresar, va atrage negreșit numeroși tineri dornici să-și facă un nume în lumea fotbalului național. Așa că nu a fost de mirare că, undeva pe la două după amiază, perimetrul era plin de juniori din Uricani, Petrila, Petroșani și, bineînțeles, Vulcan.  Diva (e corect spus?!) a ajuns, după un scurt popas la primărie, în Mercedesul B 172 PRD, însoțită de staff-ul ei, de oficialități de la Hunedoara, oraș în care fusese în dimineața acelei zile, și de primarul Cristian Merișanu.

 

Din autoturismul

Primăriei Uricani a coborât și Dănuț Buhăescu, ovaționat de tinerii din orașul lui. Dar el nu a rămas mult, ci doar cam un sfert de ceas, după care a plecat scuzându-se că  are ceva de rezolvat. Asta, însă, numai după ce s-a făcut poza de grup. În scurtul interviu dat presei locale reprezentate de un post tv și de subsemnatul, doamna Anamaria Prodan și-a lămurit scopul prezenței la Vulcan. Acela de a descoperi juniori talentați pentru care jocul cu balonul rotund e viața lor. Antrenori din Valea Jiului, nume cunoscute ale fotbalului, s-au înghesuit să facă poze cu dumneaei, grija unora fiind aceea  ca, în momentul fotografierii, să-și ascundă  cumva „mingile” de sub tricouri. Până ce juniorii s-a schimbat, oaspeții și gazdele au stat la taclale la un suc, apă plată sau minerală. Au părăsit sala de protocol a stadionului când, pe hol, au început să se audă crampoanele fotbaliștilor.

 

De pe banca așezată

la umbră, la ieșirea din tunel, Anamaria Prodan a privit cu interes și cu ochi de cunoscător cele două meciuri. În mod sigur că juniorii i-au făcut o impresie bună. Nu numai că toți arătau bine în echipamentul parcă scos din cutie, ci și prin ceea ce au prestat pe teren. Au fost, însă, cazuri în care, dorind să iasă în evidență, doi jucători au pus prea mult zel, iar asta s-a lăsat cu faulturi destul de grosolane. La unul, jucătorul lovit în piept a rămas întins pe gazon aproape cinci minute. Noroc că, luat în primire de cineva de la stadion, tânărul și-a revenit și a putut să continue jocul. Emoțiile cauzate de vizita anunțată cam pripit le-au făcut pe gazde să uite că este absolut  necesară, ca la toate meciurile, și prezența unui cadru medical dotat cu toate cele.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter