Alin Rus - Asistent Universitar şi doctorand în antropologie la Universitatea Massachusetts, USA, departamentul de Antropologie: Cum şi de ce m-am despărţit de Ștefan Nemecsek

 

L-am cunoscut pe Ștefan Nemecsek cu mai mult timp în urmă, fiind amândoi vulcăneni. Oraşul fiind mic, oamenii se mai intersectează. De asemenea, este chiar greu pentru cineva care a crescut în zona respectivă să nu îl cunoască pe Ștefan Nemecsek, posesorul a două ziare locale (azi, nu are decât o foaie agramată în 4 pagini – n.r.)  şi realizatorul unor emisiuni (azi – oprită, nu ştim dacă din cauza ratingului – n.r.) care face deliciul unui anumit tip de de public.  Am devenit chiar colaborator al domnului Nemecsek atunci când în 2003 mi-am publicat lucrarea „Valea Jiului - o capcană istorică” la editura domniei sale. Menţionez că Ștefan Nemecsek a fost cel care mi-a cerut în permanenţă această colaborare, considerându-mă, după spusele sale „un om inteligent şi onest”. Nu pot să spun că a fost o colaborare foarte strânsă, dar nici nu pot afirma că n-a fost una onestă  până la un anumit punct. Am publicat doar vreo două-trei articole în paginile ziarelor sale şi m-am oprit atunci când am intrat într-o mică dispută ideatică. Ștefan Nemecsek îmi cerea să scriu articole despre „prezent”, adică faptul că a luat foc un garaj, s-a spart o conductă de apă în vreun oraş din Valea Jiului sau nu ştiu care administraţie locală nu şi-a făcut datoria cum trebuie. I-am explicat respectuos că acest tip de a face presă nu face obiectul preocupărilor mele deoarece eu vizez, chiar şi prin articolele de presă, anumite evenimente din trecut care au intrat în memoria colectivă locală şi formează pilonii imaginarului colectiv al unei zone. De asemenea, mă mai interesa la vremea respectivă să public articole despre cultura muncitorească şi felul în care aceasta se reflectă în memoria colectivă a unei comunităţi care a trăit în cadrul ei timp de un veac şi jumătate. Toate aceste articole le-am publicat ulterior în paginile ziarului Ortacul ai cărui redactori şi editori au considerat textele binevenite pentru informarea şi cultivarea cititorului local. Totuşi, colaborarea mea cu domnul Ștefan Nemecsek nu s-a oprit aici, ci a continuat mai departe, într-o manieră onestă de ambele părţi, aş putea spune. Astfel, domnul Nemecsek mi-a oferit câteva fotografii din arhiva ziarului personal pe care le-am publicat ulterior în paginile cărţii mele „Mineriadele – între manipulare politică şi solidaritate muncitorească”, după ce dânsul şi-a dat în prealabil acordul publicării lor. Acest lucru l-am menţionat şi în prefaţa cărţii. La sugestia mea, domnul Nemecsek a mai publicat şi anumite informaţii de larg interes, în paginile ziarului condus de domnia sa, fapt pentru care îi mulţumesc, dar nu îl consider un serviciu personal, ci un serviciu făcut comunităţii locale.  Însă, cea mai importantă parte a colaborării dintre mine şi domnul Nemecsek a început prin toamna anului 2003 şi începutul anului 2004, atunci când domnul Ștefan Nemecsek, pe atunci proaspăt intrat la masteratul de Filosofie al Universităţii Spiru Haret Bucureşti, îmi cerea să îl ajut într-o problemă  importantă şi dificilă pentru dânsul. Ce problemă, care era dificultatea ei şi alte detalii despre această poveste le voi expune într-un articol viitor în cazul în care domnul Nemecsek nu înţelege să-mi urmeze sfaturile pe care i le voi da pe parcursul acestui articol. Tot în virtutea colaborării cu pricina, mi-am permis să îl rog pe domnul Ștefan Nemecsek să înceapă realizarea unor emisiuni despre folclorul Văii Jiului la postul de televiziune local. Îmi imaginam că vom putea face cunoscute telespectatorilor locali, printr-o serie de emisiuni interesante, folclorul şi tradiţiile autentice ale culturii momârlăneşti. Speram că vom putea să promovăm toate acestea printr-o serie de personalităţi de marcă precum Petru Făgaş, Dumitru Gălăţan, Ioan Dan Bălan şi alţii. Deşi i-am smuls aceasta promisiune, după două luni de colaborări intense şi o muncă asiduă din partea mea, ea nu s-a concretizat niciodată în practică. Am trecut cu vederea acest fapt, datorita stimei pe care Ștefan Nemecsek mi-a trezit-o prin începerea unui masterat de filosofie la o anumită  vârstă şi totodată încercărilor sale asidue de a progresa în această „ştiinţă riguroasă” aşa cum o numea filosoful german Edmund Husserl. În acel moment, chiar am crezut că Ștefan Nemecsek este pasionat de autoedificarea personală, cunoaşterea sinelui şi dezvoltarea propriei personalităţi. Ca pedagog, am considerat toate acestea absolut lăudabile şi de apreciat… După terminarea masteratului, domnul Nemecsek mi-a cerut să îl ajut cu o lucrare de licenţă din care să se „inspire” pentru finalizarea lucrării sale finale de master. Am crezut sincer că nu ştie cum trebuie să arate structura şi conţinutul unei astfel de lucrări. Îi amintesc domnului Nemecsek că la data la care mă rugase să îi „fac rost” de o astfel de lucrare nu avea încă  terminat nici masteratul, darămite cele două doctorate, aşa cum susţine într-un articol calomnios pe care l-a publicat la adresa fratelui meu, Octavian Vladimir Rus. Iată ce scrie Nemecsek în acest articol: „După  absolvirea a două facultăţi, a unui masterat, şi două doctorate în faza finală, Ștefan Nemecsek nu ştia şi avea nevoie de sprijinul lui O.V. Rus pentru a-l lumina cum arată o lucrare de licenţă, ce structură are şi ce implică aceasta.” Din păcate, domnul Nemecsek începe să se încurce în amănunte. În ianuarie 2005 când fratele meu şi cu mine venisem la dânsul ca să îi dăm lucrarea, Ștefan Nemecsek nu era încă nici absolvent de master, ce să mai vorbim despre doctorate. E drept, terminase două facultăţi, dar două facultăţi care nu te învaţă cum se scrie o disertaţie în filosofie pentru că sunt într-un alt domeniu iar de pe vremea răposatului Ceauşescu, când a absolvit Nemecsek cele două facultăţi (una – Ștefan Gheorghiu, la fără frecvenţă, nu-i aşa Nemecsek? – n.r.), şi până în 2005, lucrurile s-au mai schimbat în sistemul universitar românesc. Deci, domnul Nemecsek avea nevoie de un ghid despre cum se scrie o lucrare de licenţă, indiferent de unde provenea. Dacă mai mergea uneori şi pe la biblioteca Facultăţii de Filosofie Spiru Haret, ar fi ştiut că poţi consulta acolo lucrările de masterat din anii trecuţi! Deci, Nemecsek încearcă să-şi păcălească cititorii cu un argument care în logică poarta denumirea: Post Hoc Ergo Proter Hoc. Dacă ştia logică poate că nu făcea această greşeală, numai că la masteratul Facultăţii Spirul Haret probabil nu se face logica. În articolul cu pricina dânsul mai scrie: „Este introdus în combinaţie tânărul profesor Octavian Vladimir Rus. Nu ştiu cum a fost convins să scrie în data de 24.09.2009, după mai bine de trei ani de la apariţia cărţii în discuţie, textul mincinos publicat în ziar.” Îi reamintesc domnului Nemecsek data la care şi-a lansat volumele: 25.02.2007. Deci nu e vorba de mai bine de trei ani, ci de doi ani şi un pic. De asemenea, plagiatul e plagiat şi după 50 sau 100 de ani. Probabil fratele meu, poate din prea mult bun simt, poate din lehamite, nu ar fi pomenit nici acum despre toate acestea daca nu izbucnea scandalul în presă. A făcut-o în momentul în care i-am atras atenţia asupra consecinţelor tăcerii sale şi anume că va veni o zi când Ștefan Nemecsek îl va acuza el însuşi pe Octavian Vladimir de plagiat, aşa cum se mai întâmplă  uneori astăzi în România cea pitorească, a cărei popor a şi inventat zicala: “Hoţul strigă: prindeţi hoţul!”   Îi fac cunoscut lui Ștefan Nemecsek că ştiu toate aceste date cu exactitate, nu pentru că am o memorie semantică foarte bună ci pentru că am documentele din care le verific… Deci, Nemecsek m-a rugat iniţial să îi dau lucrarea mea finală de licenţă. I-am spus că acest lucru nu l-ar ajuta prea mult fiindcă  lucrarea mea finală de licenţă este foarte specifică şi poate greu de înţeles chiar şi pentru profesorii de la Universitatea Spiru Haret Bucureşti. Chiar îmi amintesc vorbele pe care i le-am spus atunci: „Lucrarea mea de licenţă, intitulată Psihologia lui Aristotel prin prisma psihologiei cognitive, nu are cum să vă poată ajuta ca sursă generală de inspiraţie, aşa cum aţi vrea. Aceasta deoarece este foarte specifică şi nu foarte filosofică, fiind mai degrabă un studiu interdisciplinar”. Totuşi, i-am spus că pot vorbi cu fratele meu pentru a-l ajuta cu o lucrare care este mai generală, mai în spiritul filosofiei. Aşadar, am fost martor la scena în care fratele meu i-a înmânat lucrarea de licenţă iar acest lucru îl voi aminti în procesul pe care domnul Nemecsek l-a înaintat celor pe care îi numeşte „demolatorii de cultură din Valea Jiului.” (de fapt, nu-i vorba de nici un proces, ci de o amărâtă şi disperată reclamaţie – n.r.) Revenind… Tot în acea perioadă, domnul Nemecsek a venit din nou la mine, cu un tip de atitudine spăşită care întotdeauna m-a dezgustat la dânsul fiindcă nu se potrivea cu firea lui, să mă roage dacă îl pot pune în contact cu vreun profesor care ar accepta să îl ia la doctorat în jurnalism. Am vorbit în acel moment, când eu eram student la Masteratul de Comunicare Mediatică în Era Globalizării din cadrul Facultăţii de Jurnalism, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca şi doctorand la Universitatea de Studii Europene din cadrul aceleiaşi universităţi, cu profesorul meu de istoria presei, domnul Mircea Popa. Dupa solicitări repetate am reuşit să îl conving pe domnul Popa să îl accepte pe Ștefan Nemecsek la doctorat sub conducerea dumnealui. Acest fapt este ştiut de domnul profesor Mircea Popa şi sunt convins că va fi amintit de dânsul în procesul „demolatorilor de cultură”. Menţionez iarăşi că am făcut acest gest dezinteresat, fără să aştept nimic de la Ștefan Nemecsek, doar sperând că va reuşi să ducă la bun sfârşit o lucrare despre istoria presei Vaii Jiului. Nu am ştiut nici atunci încă despre intenţiile de plagiat ale domnului Nemecsek şi chiar credeam în transformarea dânsului în spiritul filosofiei şi cunoaşterii. Astfel, la începutul lunii aprilie 2006 Ștefan Nemecsek m-a rugat (iarăşi) să  îl ajut dându-i autobiografia mea personală dar şi cea a folcloristului local Petre Făgaş (pe atunci aveam o colaborare fructuoasă cu bătrânul folclorist uricănean pe care îl consider şi acum cel mai valoros om de cultură al Văii), pentru că vrea să scrie un dicţionar al personalităţilor din Valea Jiului. Acesta a fost ultimul meu gest de colaborare cu Ștefan Nemecsek. Aveam să constat mai târziu, că cele două biografii au fost publicate cuvinţel cu cuvinţel în cartea dânsului “Literatura Hunedoareană”, carte apărută în 2008. Mă  aşteptam la un pic mai multa capacitate de sinteza din partea domnului Nemecsek, deja doctorand la două facultăţi. O bibliografie, chiar şi primită de la autorii însăşi, se trece prin filtrul personalităţii proprii şi nu se publică cuvânt cu cuvânt aşa cum ţi-au dat-o autorii. Totuşi, în 2008 Ștefan Nemecsek nu mai era o surpriză pentru mine! Plagiase deja în 2007 lucrarea fratelui meu, plus alte lucrări despre care voi vorbi cu altă ocazie. Am aflat despre aceste plagieri, când am revenit acasă pentru o lună, în noiembrie 2007. Atunci am avut ocazia să lecturez cele două lucrări publicate de Ștefan Nemecsek sub proprie semnătură, fără să fi şi fost scrise de către acesta.

O spun cu sinceritate că am privit cu amărăciune această „evoluţie spirituală” a domnului Ștefan Nemecsek, ca pe a unui om care s-a transformat dintr-un „iubitor de înţelepciune”, ceea ce ar trebui să facă dintr-un om filosofia, într-un iubitor de plagiat. De atunci încolo, soarta avea să-mi ofere noi şi noi prilejuri de a medita filosofic şi a mă  cutremura cu privire la comportamentul lui Ștefan Nemecsek. Astfel, prin 2008, fiind deja plecat în Statele Unite de aproape doi ani, am descoperit încă o latură a personalităţii lui Ștefan Nemecsek. Scriam pe atunci un articol despre folclorul momârlanilor din Valea Jiului, aşa că am citit şi recitit cărţile de folclor despre această zonă, unele integral, de la cap la coadă. Iată ce am descoperit pe pagina cinci a lucrării lui Petru Făgaş, intitulată „Uricani din Valea Jiului - vatră de trăire românească” şi publicată în 2000 la Editura Matinal de către cunoscutul redactor/ editor… Ștefan Nemecsek:  „Între anii 1998-1999 am fost solicitat întâi de consilierii din comisia de cultură a consiliului orăşenesc Uricani, apoi şi de alţi consilieri să public lucrarea, ba mai mult secretarul primăriei, domnul inginer Florin Nelu-Dănuţ mi-a înlesnit legătura cu domnul Nemecsek, redactor şef la Curierul Văii Jiului pentru a computeriza lucrarea. Consilierii şi primarul Suciu Gheorghe au promis sponsorizarea tipăririi din fondurile alocate pentru cultură. Domnul redactor şef al Curierului Văii Jiului a încasat de la domnul Emil Părău suma de 6.000.000 drept sponsorizare a lucrării iar de la mine a încasat 950.000 lei pentru a trage lucrarea pe dischetă”.

Chiar nu vreau să fac niciun comentariu legat de cele de mai sus. Cititorii avizaţi care au minime cunoştinţe în informatică ştiu cât de mult timp şi efort îţi ia să tragi o lucrare pe dischetă. Las aici cititorul să mediteze asupra unui concept, pe care îl consider singura creaţie originală a domnului Nemecsek: „demolatorii de cultură”. Mai menţionez că marele om de cultură care este Petru Făgaş, acest geniu de la care am învăţat deosebit de multe în zecile de ore cât am povestit împreună, este un pensionar cu venit derizoriu şi care şi-a publicat cele mai multe lucrări cu banii adunaţi cu greu în timpul unei vieţi de topograf în subteran. Voi reveni poate cu un articol separat despre acest „gigant al culturii locale” care este Petru Făgaş şi care a fost mai mereu atât de ignorat şi marginalizat de toţi doar fiindcă nu are titlul de doctor iar soarta vitregă nu l-a ajutat decât să termine şapte clase primare. Cum, spuneam, m-am îndepărtat de domnul Nemecsek când am văzut în ce direcţie se îndreaptă. În momentul descoperirii plagiatelor, pentru mine Ștefan Nemecsek a devenit un studiu de caz! La început mi-a fost greaţă, apoi mi-am spus că acest caz trebuie urmărit cu preocupare absolut filosofică. Aşadar, am urmărit cu stupefacţie toată „evoluţia lui spirituală” de atunci încolo. Cei care înţeleg filosofia pot să  înţeleagă şi atitudinea mea. Filosofia însemna până la urmă contemplare! Aşa cum spunea şi filosoful Karl Jaspers, contemplarea, mirarea şi cutremurarea sunt sentimentele care stau la baza actului filosofării. Urmărind „evoluţia spirituală” a lui Ștefan Nemecsek am avut parte din plin de toate cele trei! Totuşi, există un moment când filosofia se transformă din contemplare în ştiinţă practică. Momentul respectiv pentru aceasta survine atunci când unii oameni pot fi afectaţi şi pot suferi consecinţe grave de pe urma acţiunilor altui semen. Nu puteam să-mi mai permit să stau să contemplu cum aşa numiţii „demolatori de cultură locală”, de fapt oameni care s-au decis să spună adevărul, sunt daţi în judecată şi târâţi în procese pentru că doresc să spună adevărul şi să scoată la lumină dreptatea. Ar fi fost un lucru imoral! După dezvăluirea acestor date, pentru care am probe, aş dori să arăt că nu am niciun scop obscur, materialist, egoist, mârşav, prin dezvăluirea acestor informaţii. Singurul lucru pe care îl doresc este acela de a-l aduce pe Ștefan Nemecsek pe drumul raţiunii şi al filosofiei, până la urmă de a-l aduce cu picioarele pe pământ. La ora actuală, dânsul se îndreaptă cu paşi repezi spre calea propriei sale pierzanii. Eu cred însă că  omul se poate schimba, cred că exerciţiul filosofic îl poate ridica pe om pe o treaptă superioară a evoluţiei spirituale, a înţelegerii propriei naturi, a cunoaşterii de sine. Dacă domnul Nemecsek continuă să se înarmeze în continuare şi să scrie articole calomnioase în presă, să dea în judecată oameni care au încercat să spună adevărul, face dovada că nu a citit niciodată filosofie! Filosofia însemna şi o atitudine de viaţă nu numai publicarea, în paginile unei lucrări a unor idei mai mult sau mai puţin originale. Socrate, primul mare clasic al filosofie greceşti, nu a scris niciun rând, totuşi prin atitudinile sale de viaţă, prin comportamentul său moral şi spiritual, a creat o întreagă şcoală de gândire care avea să rămână faimoasa şi după milenii… Acum, la sfârşitul acestei scrisori/ articol, ca unul care a meditat aproape doi ani la acţiunile domnului Nemecsek, îmi permit libertatea de a anticipa şi comportamentul viitor al dânsului: 1. Cea mai plauzibilă variantă, probabilitate 90%:  mă va include şi pe mine în clubul „demolatorilor de cultură locală”, mă va da în judecată şi mă va denigra prin informaţii false (pentru că adevărate nu are cum să găsească) în paginile propriului ziar. Eventual va căuta informaţii contradictorii în articolul meu, ceva de care să se poată lega şi prin care să poată „dovedi” cititorilor propriului ziar că plagiatele dânsului sunt o poveste; 2. A doua variantă: probabilitate 9-10%. Va tăcea făcându-se că nu a citit ce am scris.  3. Varianta trei, pe care o numesc cea idealistă: Ștefan Nemecsek se schimbă, îşi recunoaşte greşelile… În final, ne împăcăm şi nu mai are loc niciun proces. Intră în dialog cu mine, cu Alexandru Baumgarten, cu Ion Hirghiduş, începe să înţeleagă ce înseamnă filosofia, începe să frecventeze cenacluri şi facultăţi serioase de filosofie şi după câţiva ani va produce lucrări într-adevăr originale… Probabilitate 1%. Acum, sunt convins că cei mai mulţi cititori aşează această  probabilitate sub semnul imposibilului. Totuşi, daţi-mi voie să fiu idealist! Doar idealismul este şi el un semn al filosofării, nu-i aşa?!  Alin Rus se prezintă Mai vreau să menţionez câteva date despre mine astfel încât cititorii să înţeleagă foarte bine poziţia mea. Sunt la ora actuală Asistent Universitar şi, totodată, doctorand în antropologie la Universitatea Massachusetts, USA, departamentul de Antropologie. Această universitate se situează în top 100 mondial (poziţia 90) iar departamentul de antropologie al universităţii în primele 50 din lume la ora actuală. Pentru ca cititorul să-şi facă o idée despre acest tip de clasament menţionez că Universitatea Babeş-Bolyai, universitatea românească, care se clasează cel mai bine în acest top, se află pe poziţia 1.034. Universităţile Spiru Haret şi 1 Decembrie Alba-Iulia, unde domnul Nemecsek îşi face doctoratele nu există în acest clasament care cuprinde primele 6.000 universităţi din lume.  Aşadar, la ora actuală fac ştiinţă la înalt nivel şi public mai ales în reviste şi volume recunoscute internaţional. Am deja un doctorat şi alte două masterate obţinute în România la Universitatea Babeş-Bolyai. Am plecat din România pentru a face ştiinţă adevărată, totodată dezgustat de mârşăviile Petrucute în spaţiul public românesc, dar şi din cauza calităţii tot mai scăzute a educaţiei din învăţământul universitar românesc. Mă interesează foarte puţin sau deloc activitatea culturală din Valea Jiului, aceasta deoarece fac cercetări într-un registru din prisma căruia cultura Văii este puţin relevantă pentru mine. Iubesc însă oamenii, locurile şi tradiţiile folclorice din zonă, de care mă leagă  amintiri calde şi prietenii adevărate. Nu mă interesează momentan, deci, să fiu implicat într-un scandal local, pentru care sunt, din păcate nevoit, să pierd ore în şir, în care aş fi putut să fac lucruri cu adevărat serioase. Nu fac parte din Cenaclul Boema, unde am fost în trecut de exact două ori, în 2004, din pură curiozitate. Nu vreau şi nu permit nimănui să mă identifice cu activitatea acestui cenaclu şi oamenii care îl frecventează în mod curent. În cazul în care cineva îndrăzneşte să facă această asociere, îl voi da în judecată, oricine ar fi el! Îl cunosc pe Marian Boboc din vremea când doream să public articole de cultură de interes local, pentru care dânsul mi-a oferit un spaţiu generos în ziarul „Ortacul”, spaţiu pe care Ștefan Nemecsek nu a vrut să  mi-l rezerve fiindcă, conform spuselor sale: „presa se face la timpul prezent”. Marian Boboc, redactorul ziarului „Ortacul”, nu-mi este nici prieten, nici măcar amic, ci un simplu colaborator. Nu mă interesează să fiu publicitat, cunoscut şi apreciat la nivel local. Cred că acest lucru ar putea, la un moment dat, să constituie doar un subiect de preocupare pentru generaţiile care vor veni, după ce eu voi fi trecut demult în nefiinţă. Aceasta e ideea mea despre când şi cum trebuie să apară faima locală! Am publicat până acum în diverse reviste de cultura locală doar pentru a face cunoscute cititorului o serie de obiceiuri şi tradiţii ale momârlanilor. Inutil de menţionat că toate acestea nu mi-au adus nici faimă şi nici apreciere sau elogii. La ora actuală, nu vreau să devin nici filosof al culturii locale, nici antropolog, nici măcar folclorist al Văii. De asemenea, nu ţin neapărat să fiu publicitat în presa locală atunci când mi se publică articole sau cărţi. Acesta este motivul pentru care sunt probabil mult mai puţin cunoscut în zona locală decât domnul Ștefan Nemecsek, ca să dau doar un exemplu. Totuşi, lucrările mele sunt cunoscute şi apreciate în USA, acolo unde se găseşte comunitatea ştiinţifică pentru care am interes.  Acestea fiind spuse, rog cititorul să înţeleagă adevărata motivaţie a gestului meu şi să nu creadă în campania denigratoare care va fi lansată, cel mai probabil, împotriva mea după publicarea acestui articol şi a celor viitoare. Încă o dată subliniez: nu vreau să am de-a face cu acest scandal local, care mă dezgustă şi care îmi răpeşte din puţinul timp liber pe care îl am la dispoziţie. Vreau doar să preîntâmpin vătămarea de către Ștefan Nemecsek a unor oameni, care au spus şi au descoperit adevărul legat de plagiatele domniei sale.

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.