29.01.2023,  19:31:01 | 0 comentarii | 475 vizualizari
Fotbal. Liga a III-a / Liderul a fost în Serbia
de Loredana JUGLEA

Liderul seriei 7 din Liga 3 de fotbal, CSM Deva, a susținut, sâmbătă, primul meci amical al anului. Devenii au jucat în deplasare, pe terenul echipei OFK Vrsac, din Serbia.

 

Spre deosebire de CSM Deva, aflată la primul joc de pregătire, formația din Vrsac, care are șanse reale de a se califica în play-off-ul de promovare în prima ligă din țara vecină, este mult mai avansată cu antrenamentele. Cu toate acestea, devenii au dat o replică bună unei echipe solide, cu un joc agresiv, și care a beneficiat și de un arbitraj favorabil, informează pagina de Facebook CSM Deva Echipa sârbă a câștigat cu 1-0, printr-un gol marcat în prima repriză, dar jocul prestat de băieții săi l-a mulțumit pe Ștefan Nanu, antrenorul principal de la CSM Deva. „Am practicat un joc bun la acest prim amical al anului, disputat pe ninsoare și pe un teren greu. Am întâlnit o echipă bună, care, însă a avut un arbitraj favorabil. Am avut trei penalty-uri neacordate și o eliminare, iar golul primit a venit în urma unei lovituri libere inexistente. Scorul în astfel de meciuri contează mai puțin, și eu sunt mulțumit de jocul prestat și de atitudinea de care au dat dovadă băieții în teren. Îmi felicit echipa și, dacă vom evolua tot așa, ne vom atinge obiectivele propus", a declarat Ștefan Nanu.

 

Oficialii echipei din Vrsac au considerat util acest meci amical și au apreciat prestația formației devene. „A fost un meci disputat pe un teren greu, care a solicitat ambele formații. A fost un meci echilibrat, de mare luptă, și sunt mulțumit de joc și rezultat. Le mulțumim celor de la CSM Deva pentru că ne-au acceptat invitația, îi felicit pentru jocul prestat și le doresc succes în realizarea obiectivelor", a declarat Nenad Mijailovic, antrenorul principal de la OFK Vrsac. După meciul din Serbia, fotbaliștii de la CSM Deva au două zile libere, iar în perioada 31ianuarie-8 februarie vor fi în cantonament la Herculane, acest stagiu de pregătire fiind axat exclusiv pe pregătire fizică.

 

OFK Vrsac - CSM Deva 1-0(1-0)

A marcat: Milivojevic '36

OFK Vrsac: Markovic - Mrsuga, Pajevic, Savic, Ilic - Milivojevic, Stanisavbevic, Graohe, Andric - Kulibarda, Paradina; Cejic- Glavinic, Diouf, Blagojevic, Paulovic, Jovanovic, Nikolic, Stojkovic, Braunovici. Antrenor: Nenad Mijailovic.

CSM Deva: Bădescu (Frumuzache) - Asztalos (Vișan), Creciunesc (Kelemen), Iordache, Doboș - Iara (Pencea), Stelea, Bedea, Bloj- Popescu, Dănăilă (Sulea); Branea, Filipas, Marosan, Neagoe, Opriș, Tod. Antrenor: Ștefan Nanu.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




_____
Administrare pagină de Facebook pentru persoane publice
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Administrare pagină de Facebook pentru afaceri
_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Catalog promoţionale 2022
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Catalog promoţionale 2022


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter