19.03.2023,  09:20:55 | 0 comentarii | 681 vizualizari
Uricani. Cu primarul despre culori


de Gheorghe OLTEANU

Undeva în toamna anului trecut, coșmelia – că așa arăta – din piața agroalimentară a orașului Uricani a fost pusă la pământ. După care, în locul ei, a început construcția unei clădiri care să asigure, într-adevăr, condițiile în care producătorii de legume și fructe să-și expună marfa, iar cumpărătorii să vadă și să simtă că sunt într-o piață civilizată.

Țin minte și acum

că autorizația de construcție a fost emisă într-o miercuri, zi în care mă aflam în oraș, așa că mi-a fost la îndemână să ajung acolo. Despre ceea ce s-a petrecut atunci am scris la vremea potrivită. După care m-am mai abătut de câteva ori la capătul străzii 1 Mai. O dată l-am însoțit chiar și pe Dănuț Buhăescu, fiindcă primarul voia să se convingă el însuși de modul în care decurg lucrările efectuate de SC Petra PAM Uricani. I-a găsit pe oameni la treabă, iar aceștia i-au oferit răspuns la fiecare întrebare pe care edilul șef le-a pus-o.

În momentul de față,

construcția este terminată, ceea ce denotă că societatea de construcții s-a încadrat în termen. Mai sunt de efectuat ceva finisaje interioare, după care va începe montarea mobilierului. Miercuri, 15 martie, în biroul primarului a intrat domnul ing. Marian Popescu, administratorul firmei de construcții mai sus numite. De fiecare dată când dumnealui vine la Dănuț Buhăescu o face pentru o problemă importantă a cărei soluție trebuie găsită de acord cu primarul. Cea de acum a fost aceea legată de culoarea cu care urmează să fie zugrăviți pereții exteriori ai clădirii pieței agroalimentare.

Ing. Marian Popescu

avea în telefon poze cu mostre cu ceva de culoarea cărămizii. Primarul s-a uitat atent, dar nu a fost prea încântat. „Să-i dăm o culoare care să bată cu cea a blocurilor deja reabilitate pe această stradă, fiindcă și cele care urmează să intre în reparații vor avea aceeași culoare”, a propus el. „Să facem o combinație de galben la pereți și maron la stâlpi și laterale, a continuat el. În felul acesta piața s-ar integra perfect cu tot ce-i pe 1 Mai!”. Trebuie să recunosc că și mie mi-a plăcut ideea și, pe cinstite, n-aș fi găsit o alta mai bună, dacă mi s-ar fi cerut părerea.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter