30.05.2023,  17:23:13 | 1 comentariu | 4983 vizualizari
Vulcan. Viața contează, tabla se repară!
de Gheorghe OLTEANU

De cele mai multe ori, o clipă de neatenție a celui aflat la volan poate să aibă consecințe de neînchipuit. Asta, ca să nu zic fatale, atât pentru conducătorul auto neatent, cât și, în destule cazuri, pentru persoane aflate întâmplător în apropierea lui.

Partea bună este

că accidentul petrecut, în dimineața zilei de luni, 29 mai, pe Bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan a avut un final oarecum fericit, fiindcă nu s-a soldat cu pierderi de vieți omenești, ci doar cu vătămarea ușoară a celui care l-a provocat. Respectivul venea cu autoturismul dinspre stația Petrom și, în fața clădirii fostei cantine-restaurant, ocupată acum de magazine, a intrat într-o autoutilitară staționată regulamentar, pe care a lovit-o cu partea dreaptă a autovehiculului condus de el.

La fața locului

au ajuns rapid o autospecială SMURD, agenții de la Poliția Rutieră și cei de la ISU cu dispozitivele de descarcerare. Nu a fost, însă, nevoie ca pompierii să le folosească, fiindcă bărbatul de la volan a deschis el portiera. Avea fața plină de sânge și se simțea amețit, fiindcă se lovise la cap, după cum el însuși i-a spus agentului principal de poliție Eugen Luca de la Rutieră.

Nu avea viteză

și nu-și mai amintea cum de a părăsit banda lui de mers și ajuns să intre în autoutilitară. Să fi fost vorba de un moment de neatenție sau s-o fi aplecat, ca să caute ceva? Posibil, cine știe? Cazul nu este singular, așa ceva i se poate întâmpla oricui, așa că e bine ca toți conducătorii auto să tragă învățăminte din astfel de situații, am aflat de la polițistul care a investigat accidentul de luni dimineața. Din fericire, în afară  de o avariere ușoară a caroseriei autoturismului și a părții din spate a autodubiței, cel din prima zi a acestei săptămâni nu a avut consecințe grave. Viața contează, fiindcă tabla se repară!


Comentarii articol (1 )



Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!




_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter