12.06.2023,  18:34:36 | 0 comentarii | 1692 vizualizari
Vulcan. Începutul e bun


de Gheorghe OLTEANU

Partea bună este că „ghiontul” „Chiar nu există pic de rușine?” tras de ZVJ zilele trecute a avut efectul scontat. În dimineața zilei de 7 iunie, peste drum de „Profi”, o echipă de constructori începuse să pună la loc pavele demontate când cu introducerea noii rețele de apă potabilă.

Nici la ora asta

nu sunt toate puse la loc, dar să sperăm că oamenii nu au fost trimiși acolo, ca să facă o treabă pe jumătate. La fel cum comunitatea din Vulcan speră că la SC Apa Serv SA s-a luat notă și de celelalte deficiențe semnalate. Le reamintesc: în zona Petrom din Coroești, by-pass-ul din apropierea construcției ce se ridică în Parcul „Avram Iancu”, porțiunea de trotuar decupată, aflată în dreptul bisericii penticostale de pe Bulevardul Mihai Viteazul, și asfaltul făcut praf de pe strada Jiului, ca în dreptul Club IMAX.

Curios este

că, în acest ultim caz, constructorii care au asfaltat partea străzii pe care se săpase nu s-au atins deloc de dreptunghiul care fusese delimitat tot pentru efectuarea unei lucrări la conductă. Asta, deși eu însumi, fiindcă trec des pe acolo, le-am zis cum stă treaba. De aceea mă mir că, după atâta timp, nu s-a găsit cineva din primărie – managerul public, bunăoară, cunoscut ca un dur -  care să-i ia de urechi și să-i ducă la fața locului. Aici și peste tot pe unde mai sunt terenuri de adus la starea inițială.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter