|
.
27.07.2023, 13:05:15 | 0 comentarii | 1875 vizualizari
Vulcan. Probleme groaznice cu mirosul
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Miercuri după amiază, după câteva luni, am ajuns din nou la blocul 5 de pe strada Traian din Vulcan. Problema pentru care mă chemase doamna Cristina Doșa era, ca și data trecută, una legată de sistemul de canalizare. Atunci, îmi amintesc, coloana de canalizare a unor apartamente din scara a patra nu fusese racordată la căminul nou, construit în latura nordică a imobilului. Ca atare, mizeria se scurgea direct pe pământ și formase o băltoacă care mirosea, de-ți muta nasul. Nu mai zic mai multe, fiindcă situația s-a remediat după ce în ZVJ s-a scris ceva legat de asta. Acum, problema pare să se repete, dar, de data asta, cauza este în partea estică a blocului. Și aici a fost realizată o rețea de canalizare nouă cu căminele aferente. Problema care le creează suferințe locatarilor din scara a patra vine de la vechiul cămin de canalizare în care, și acum, se scurge apa de canal de la locatarul apartamentului 10 de pe scara a treia. Acesta și-a tras scurgere separată - înainte de lucrările cu canalizarea nouă - care se termină în vechiul cămin acum dezafectat, dar, ulterior, omul nu a avut grijă să-i fie prelungită conducta până la căminul nou. Ca atare, vechiul cămin s-a umplut și mizeria acumulată în el a ajuns în subsolul scării a patra și a umplut chiar și butoiul în care e montat apometrul de pe rețeaua de apă potabilă. Ba, așa cum mi-au arătat doamnele care m-au însoțit, apa de canalizare a intrat și într-un apartament de la demisol. Toată scara a patra pute de nu se poate încă de la intrare și, pe bune, unui neavizat care ar vrea să pătrundă înăuntru i-ar veni pe loc să vomite. Doamna Cristina Doșa mi-a spus că au semnalat problema și la primărie, și la Apa Serv Valea Jiului SA, dar degeaba. Fiecare dintre instituții spune că nu e treaba ei, dar nici nu le-ar fi indicat oamenilor cui să se mai adreseze. Fiind vorba de o rețea exterioară chiar nu se poate face nimic? Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



