|
.
06.09.2023, 14:46:33 | 0 comentarii | 2108 vizualizari
Vulcan. Contract reziliat, lucrări neterminate
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Programul de reabilitare termică a blocurilor din Vulcan cuprinse în programul operațional cu cofinanțare europeană 2014-220 nu numai că a început foarte târziu și cu stângul, dar și a început să șchioapete urât de tot la scurt timp de la start. Cel mai bun exemplu în acest sens este blocul D5 de pe Bulevardul Mihai Viteazul la care lucrările de reabilitare termică au început în luna octombrie 2020. Adică la trei luni-patru luni de la data la care acestea ar fi trebuit să fie finalizate, fiindcă ele fuseseră cuprinse în Programul Operațional Regional 2014-2020. Cauzele acestui început întârziat trebuie căutate în anii de dinainte, când administrației publice locale i-a fost imposibil să găsească firma de construcții dispusă să se înhame la treabă din cauza condițiilor impuse de fostul primar. S-a găsit, totuși, una în perioada de interimat dinaintea alegerilor locale de acum trei ani, dar, așa cum s-a dovedit ulterior, nici aceasta nu a prins deloc viteza de lucru dorită de edili. În ședința ordinară din august a consiliului local, primarul Cristian Merișanu a făcut cunoscut că, în urma unui lanț de probleme cauzate de întreruperi și lucrări de mântuială, urmează să fie reziliat contractul cu firma petrileană de construcții. Acesta a fost răspunsul la întrebarea doamnei Elena Cazamir, prezentă în sală, îngrijorată de faptul că treaba s-a împotmolit când mai era de făcut circa treizeci la sută din ceea ce trebuia executat. Femeia a acuzat că, pe scara I, se întinde mucegaiul format la parter, ventilația fiind deficitară din cauza obturării sistemelor de aerisire de la subsol și de pe bloc. De la un bărbat de pe scara a II-a am aflat că, în general, locatarii sunt mulțumiți, dar nu înțeleg de ce nu s-a terminat și ce era de făcut pe terasa blocului? Răspuns greu de dat chiar și de către administrația publică locală. Singurii pe deplin mulțumiți de lucrările de reabilitare termică efectuate la imobilul lor ar fi locatarii din blocul D9 de pe Nicolae Titulescu. La acesta s-a făcut tot ce era de făcut, fiindcă la el au lucrat aceleași echipe aduse aici de la D5. E de înțeles asta, spun gurile rele, din moment ce în D9 locuiește cineva care, în acei ani, ocupa o funcție înaltă la Primăria municipiului Vulcan. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



