26.09.2023,  15:45:59 | 0 comentarii | 663 vizualizari
Din nou triumfătoare „Geta minerița”


de Loredana JUGLEA

În cadrul „Săptămânii Europene a Sportului” de la Deva a avut loc cea de-a V-a ediție de la „History Run”.

Un număr mare de oameni iubitori de mișcare au participat la prima zi din cea de-a doua ediție a „Săptămânii Europene a Sportului”de la Deva. Peste 150 dintre aceștia s-au înscris la cursa atletică de anduranță „History Run”, aflată la cea de cincea ediție, și care a avut o distanță de 10 kilometri, pe traseul Colegiul Național „Decebal” – strada Axente Sever – Dealul Cetății – Zona de agrement „Căprioara” și retur.

Spre deosebire de edițiile trecute, cursa organizată de cei de la Asociația AlerT în Deva, cu sprijinul Primăriei municipiului Deva și CSM Deva, a fost una de tip Open, deschisă tuturor iuboitorilor de alergare, legitimați sau nu. La starul cursei, una în care s-a alergat de plăcere, neexistând premii pecuniare, și pentru onoare, s-au înscris nume cunoscute din atletism, precum promițătorul campion de la CSM Deva, Eric Rus, sau apreciata concurentă de pe trasee montane, Georgeta Manolache sau „Geta minerița”, așa cum este mai este cunoscută, boxeurul hunedorean James Chereji sau antrenorul de gimnastică aerobică de la LPS Cetate Deva, prof. Mihaiela Jecherean, care s-a întrecut cu elevii săi de la școală, printre aceștia fiind tinerii alergători Larisa Iovu sau Mihai Leica.

La start s-au aliniat nu doar deveni, ci și iubitori de atletism din județul Hunedoara, dar și din Cluj, Lupeni, Vulcan, atleta Violeta Muntean, Sebeș, Blaj sau Chișineu Criș, toți primind diplome și medalii de participare. La finalul cursei, una în care sportul, în general, și atletismul, în special,  au fost principalii câștigători, iar toți concurenții au fost campioni, s-au făcut, totuși, unele ierarhizări, competiția fiind una extrem de valoroasă.

Primii clasați, și aici vorbim de la copii care nu au, încă, buletin, până la venerabili pensionari, au fost premiați, cu cupe și diplome.

„Geta minerița” a reprezentat ACS Străjerii Lupeni și a fost din nou la înălțime.

„History Run, de această dată ceva nou, dar la fel de frumos...un cros de 10 km trail prin pădure, pășune ...pe sufletul meu să zic. Chiar dacă am resimțit greul, și căldura toropitoare, am terminat pe podium.

Ce să zic...un concurs al prieteniei.

Așa sentimente m-au încercat...cu multe îmbrățișări și întrebări...cum ești cu mâna ? ...te simți bine?... Bravooo Geta! Nu te lași!

Ce să mai? Asociația AlerT în Deva și în frunte cu Dorela Murărașu  sunt toți o inimă pe care o au mereu la vedere și în care am intrat cu toții ca într-o familie. Bravooo Dorela pentru colaboratorii pe care îi strângi în jurul tău! Bravooo voluntarilor și fotografiilor! Bravooo alergătorilor care  dau sens și sentimente de implinire organizării, prin prezența lor.

Mulțumesc!", a punctat sportiva pe pagina sa de Facebook.

HISTORY RUN, DEVA 2023

CLASAMENTE FEMININ

Open

  1. Adriana Boantă
  2. Larisa Iovu
  3. Daniela Negoiu

+60 de ani

  1. Violeta Munteanu

51-60 de ani

  1. Georgeta Manolache
  2. Daniela Herman
  3. Ildiko Horvath

41-50 de ani

  1. Daniela Negoiu
  2. Mariana Nistor
  3. Mihaiela Jecherean

31-40 de ani

  1. Adriana Boantă
  2. Cristina Blebea
  3. Andrada Onuțu

21-30 de ani

  1. Alexandra Dan
  2. Mironela Sofica
  3. Iulia Oancea

Sub 20 de ani

  1. Larisa Iovu
  2. Lorena Șomfelean
  3. Adriana Varga

CLASAMENTE MASCULIN

Open

  1. Eric Rus
  2. Mihai Leica
  3. Răzvan Matei

+60 de ani

  1. Marian Popa
  2. Beneamin Vizitiu
  3. Iuliu Stăncoane

51-60 de ani

  1. Robert Costin
  2. Tiberius Timar
  3. Vasile Ivănescu

41-50 de ani

  1. Adrian Varga
  2. Ion Barnea
  3. Philip Stremțan

31-40 de ani

  1. Răzvan Matei
  2. Iacov Boboc
  3. Lică Sînc

21-30 de ani

  1. James Chereji
  2. Daniel Ghiță
  3. Edvard Kiss

Sub 20 de ani

  1. Eric Rus
  2. Mihai Leica
  3. Bogdan Rostaș

PREMII SPECIALE

Cel mai vârstnic participant

Iuliu Stăncoane (75 de ani)

Cel mai tânăr participant

Răzvan Vâlcică (13 ani)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 4  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter