|
.
11.12.2023, 13:59:56 | 0 comentarii | 620 vizualizari
Vulcan. Ritm vioi de lucru la ambulatoriu
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
“Constructorii au început să se mai miște”, a comentat Cristian Merișanu înainte de punerea în discuție, la “ordinara” de la sfârșitul lui noiembrie, a proiectului “privind aprobarea implementării etapei a II-a a proiectului Modernizarea ambulatoriului din municipiul Vulcan, cod SMIS123825, din cadrul Programului Operațional Sănătate 2021-2027, în scopul finalizării integrale, susținerea (susținerii – n.a.) cheltuielilor necesare în acest sens, cheltuieli eligibile, cofinanțare, cheltuieli neeligibile, precum și estimarea (a estimării – n.a.) duratei de finalizare”. Dezbaterea și aprobarea acestui proiect de hotărâre fac posibilă, conform spuselor primarului, prelungirea duratei de execuție a lucrărilor de modernizare a acestui obiectiv. Asta, fiindcă, am reținut, actualul contract încetează la finele anului 2023. Nu strică să facem un remember al modului în care s-a început modernizarea ambulatoriului. Primul pas a fost făcut pe timpul regretatului, când, pe repede înainte, au fost evacuați din clădire medicii de familie care aveau cabinete aici. După care, în vara lui 2019, a fost semnat contractul de finanțare nr. 4498/06.06.2019 și, mai apoi, Actul Adițional nr. 1 aprobat de către ADR Vest privind modificarea bugetului proiectului. Valoarea totală a investiției este de 13.670.011,10 de lei (inclusiv TVA) din care valoarea totală eligibilă nerambursabilă din FDR este în sumă de 10.485.264,94 de lei (inclusiv TVA) în procent de 98 la sută, iar valoarea cofinanțării beneficiarului ajunge la 213.985,00 de lei (inclusiv TVA) la aceasta adăugându-i-se valoarea neeligibilă care ajunge la 2.970.761,16 de lei (inclusiv TVA). Etapa a II-a a proiectului ce vizează modernizarea ambulatoriului din Vulcan dă posibilitatea continuării lucrărilor și începând cu prima zi a anului 2024. La art.1 al de acum hotărârii de consiliu local este precizat faptul că, pentru asta, este necesară suma de 7.184.931.22 de lei, inclusiv TVA, care reprezintă cheltuieli eligibile propuse pentru etapizare, în scopul finalizării integrale. Termenul nou estimat de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2025. La art. 3 este aprobată valoarea cheltuielilor neeligibile, după 31 decembrie 2023, în valoare de 2.388.342,72 de lei cu TVA. În momentul de față, stadiul de efectuare a lucrărilor este undeva la douăzeci și cinci la sută. Ritmul mai vioi de lucru de acum se datorează seriozității cu care acționează constructorii unei firma de profil din Tg. Jiu. Asta, după ce ani de zile lucrările au fost lălăite și întârziate de o societate de construcții bucureșteană care, de cele mai multe ori, a plasat la acest obiectiv de investiții cel mult doi-trei muncitori. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



