|
.
09.01.2024, 14:32:16 | 0 comentarii | 507 vizualizari
Vulcan. Reabilitarea străzii Morii este tot mai aproape
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Se apropie, în fine, momentul în care vor începe repararea și asfaltarea străzii Morii din Vulcan. Este vorba de strada care, cu zeci de ani în urmă, imediat după școala nr.1, între școală și biserica romano-catolică, ducea în vechea piață a orașului și, apoi, însoțea pârâul de la care și-a luat numele. Investiția ale cărui proiect tehnic și deviz general au fost aprobate în ședința ordinară din decembrie a consiliului local se referă la ceea ce urmează să se facă, în primă fază, pe porțiunea de drum cuprinsă între bulevard, imediat peste podul de lângă Profi, și intersecția străzii Morii cu Bazinului. Adică pe o porțiune de 883 m. „Strada care se propune spre reabilitare – se menționează în referatul de aprobare – este foarte importantă pentru municipiul Vulcan din punct de vedere al accesului mașinilor de pompieri, a salvărilor, a accesului copiilor la școli, cât și a întregii comunități la drumurile principale. Prin reabilitarea structurii rutiere și asigurarea scurgerii apelor pluviale se asigură o viteză de circulație normală, se impune ca o necesitate pentru creșterea confortului și siguranței în exploatare”. Argumentele din documentul amintit erau valabile erau valabile de aproape treizeci de ani, fiindcă porțiunea de beton turnată la începutul anilor nouăzeci se degradase vizibil. Numai că, de fiecare dată când locuitorii de aici reclamau starea jalnică în care ajunsese strada Morii, primeau de la fostul edil șef un răspuns care-i lăsa mască: pentru câteva voturi nu are rost să mă apuc de ea. Actualul deviz general întocmit de către o firmă de proiectare prevăd indicatorii tehnico-economici ai lucrării a cărei valoare totală, inclusiv TVA, se ridică la suma de 2.312.325,54 de lei, din care (C+M) 1.741.366,52 de lei. Durata de execuție este estimată să dureze trei luni. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



