25.02.2024,  13:50:08 | 0 comentarii | 438 vizualizari
De Dragobete s-a jucat fotbal


de Loredana JUGLEA

Din dragoste pentru fotbal, așa descrie pagina de Facebook a echipei de fotbal Corvinul Hunedoara victoria obținută în liga a doua.

S-a reluat campionatul ligii a doua cu o victorie clară pentru Corvinul și play-off-ul e tot mai aproape. Păcat că are interzis la promovare.

Echipa lui Maxim a bifat al zecelea succes, după 3-0 (1-0) cu CSM Slatina, la capătul unui joc în care toți cei trei marcatori au înscris, în premieră, în liga secundă pentru „corbii albaștri”. Corviniștii sunt cu un pas în play-off, în sezonul revenirii în cel de-al doilea eșalon.

Peste 2.500 de suporteri au fost prezenți în tribunele arenei „Michael Klein”, la primul joc oficial al favoriților în 2024. Și au plecat satisfăcuți, după un nou succes clar al alb-albaștrilor, notează aceeași pagină. Gazdele au avut nevoie de peste 15 minute pentru a intra, așa cum se cuvine în joc, timp în care oaspeții au avut două ocazii bune de a modifica tabela, prin același jucător, Raul Popa. Jucătorul de 19 ani împrumutat de la UTA a trimis peste poartă, din șase metri, după o prelungire cu capul pe spate a lui Doman, pentru ca mai apoi să îl întindă pe Lefter, cu un șut de la 14 metri. 

La scurt timp după aceste oportunități, jocul echipei gazdă a crescut și alb-albaștrii au împins, treptat balonul spre poarta adversă. După o primă șansă irosită de Coman, „China” a reușit deschiderea de scor, cu o execuție surprinzătoare – șut-centrare din lateral dreapta, direct în vinclul porții lui Micu (30)! De aici încolo, echipa lui Florin Maxim a fost și mai sigură pe propriile puteri și n-a mai cedat inițiativa până la final.

Golul doi a venit în mitanul secund când Mitran a lăsat bine o minge pentru Lupu, acesta i-a pasat în careu, în stânga, lui Velisar, care a șutat puternic în colțul scurt, fără șanse pentru Micu! Nou intratul Andrei Hergheligiu a semnat scorul de final de 3-0. A înscris, superb, cu un lob din 16 metri. Astfel echipa hunedoreană ajunge la opt meciuri consecutive fără înfrângere în campionat, timp în care a bifat șase victorii și două remize, cu CSC Șelimbăr și Tunari.

Corvinul 1921 Hunedoara (antrenor Florin Maxim): Lefter – Iacob, Lică, Manolache, Velisar – Bradu, Chindriș (cpt.) (75, Neacșa) – Lupu (75, Hergheligiu), Pîrvulescu (46, Hrezdac), Mitran (81, S. Ion) – Coman

CSM Slatina (antrenor Daniel Oprescu): Micu – D. Toma, Mondragon, A. Stan, C. Toma, Popa (60, Dragu), Năstăsie (66, Matei), Cr. Dinu (46, Leață), I. Mitran – Doman (cpt.) (66, Donca), Kayondo (60, V. Alexandru)


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter