|
.
28.11.2011, 23:40:53 | 1 comentariu | 1170 vizualizari
Poveste cu un simplu gărduleţ
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
De la inaugurarea locului de joacă, aflat între blocurile termice nr. 3 şi 4 din Vulcan, nimeni nu l-a mai văzut pe primarul Gheorghe Ile să apară pe acolo, ca să se antreneze la vreun aparat. Cum a fost văzut trăgând la rame, atunci, în prima zi.
Absenţă scuzabilă
în ceea ce-l priveşte pe dumnealui. Asta, pentru că, după cum el însuşi se confesa apropiaţilor, avea în cap numai şi numai bulevardul. Care, odată terminat, a putut şi sufletul lui de primar să răsufle uşurat.
Nu s-a întâmplat mare
lucru la acest loc de joacă. Nu au fost stricate sculele şi nici nu a dispărut vreun aparat de la locul lui. Doar gărduleţul din plasă de sârmă (vezi poza) a avut de suferit, în câteva locuri, de pe urma unora care au tras de el. Pe doamna viceprimar Angela Stoica o înţeleg de ce nu a băgat de seamă bagatela cu pricina. Dacă ar fi văzut, sunt sigur că ar fi luat de multă vreme măsura remedierii acestei probleme. Numai că, atunci când face vizite în blocul de lângă locul de joacă, dumneaei nu îşi pune autoturismul în parcarea de peste drum, ci preferă să-l ştie lăsat mai departe. Undeva pe lângă punctul termic.
Comentarii articol (1 )
#1
mafalda29.11.2011, 15:31:10
Am inteles ca are un prieten foarte bun care sta in acea zona. Unu' care-i este mai credincios decat toti credinciosii din prejurul ei .
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



