|
.
27.03.2024, 16:29:01 | 0 comentarii | 824 vizualizari
Vulcan. Foarte aproape de final
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
La investiția care vizează parcarea și împrejmuirea blocului 23 (blocul Tineretului) din Vulcan și amenajarea drumului care, prin spatele primăriei, face legătura cu strada Platoului s-a ajuns la faza finală. Fapt care este vizibil în aceste zile și în cele din săptămâna viitoare. A început asfaltarea parcării și a aleilor din jurul blocului. S-a început, desigur, cu parcarea. Am aflat că materialul asfaltic este adus de la stația din Vulcan, așa că operațiunea nu va dura cine știe ce. Asfaltarea a fost bine primită și de proprietarii de garaje de pe străduța care, prin spatele blocurilor, merge paralel cu strada Traian. Amenajarea rigolelor pentru scurgerea apelor pluviale și stratul de asfalt nou îi vor face să uite disconfortul prin care au trecut în ultimele săptămâni. În stadiul final sunt și lucrările de schimbare a pavelelor din fața clădirii primăriei. Inginerul de la Zona „D” care supraveghează echipele de muncitori mi-a spus că, într-o săptămână, vor fi încheiate lucrările de la acest tronson al proiectului. După aceea, se va asfalta și aleea care, de la Restaurantul „La Țugu”, merge prin spatele blocurilor 42, 44 și 46. De remarcat că materializarea acestui proiect a durat foarte puțin. Lucrările au început undeva în luna noiembrie a anului trecut și, iată, acum, la finele lui martie, sunt pe terminate. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



