|
.
04.04.2024, 15:54:42 | 0 comentarii | 2092 vizualizari
Vulcan. A făcut șapte ani
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
A mai existat un proiect pe această temă, în toamna anului trecut, când a fost pusă în discuție și finanțarea, de către consiliul local, a Balului bobocilor de la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazu” Vulcan. Ambele au căzut cu brio, fiindcă a apărut ordonanța aceea de guvern care obliga administrațiile publice locale să taie cheltuielile inutile și le îndemna la austeritate. Acum, ordonanța austerității a devenit la amintire, iar guvernul a dat liber cheltuirii banilor publici și pe activități care fac ca inima omului să se simtă mai ușoară. Astfel, pe ordinea de zi a ședinței ordinare din martie a Consiliului Local Vulcan a apărut, dezbătut și aprobat proiectul de hotărâre privind acțiunile culturale, științifice, artistice, sportive și de agrement care vor avea loc în luna aprilie a acestui an. De fapt, este vorba de o singură acțiune, cea care vizează sărbătorirea Asociației Seniorilor 2016 Valea Jiului cu ocazia împlinirii a șapte ani de la înființare. Sărbătorirea cu pricina va consta în organizarea unei întâlniri în care vor fi rostite cuvântări și se vor depăna amintiri, urmată de o masă festivă, flori, muzică, tot tacâmul, cum se spune. Vizibil emoționat, domnul consilier local Spiridon Simion a făcut câteva referiri la asociația al cărei președinte este încă de la înființare și a promis că, în ce-l privește, va ține aceeași cale a apărării drepturilor pensionarilor. După care, înainte ca proiectul de hotărâre să fie supus aprobării plenului, și-a exprimat regretul că, din cauza funcției din fruntea seniorilor, nu poate participa la vot. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



