9 August 1929

Un raport al Soc. Petroşani

“c) Cel mai interesant fapt este însă o prietenie ciudată a înaltului funcţionar judeţean cu Munteanu, prietenie realizată prin intermediul lui Lucaciu, al cărui joc pare cel puţin dubios.

Rostul lui Munteanu în Valea Jiului era să pună mâna pe sindicate pentru a le trece la unitari, precum şi, în timpurile libere, o propagandă baptistă pentru care era remunerat. După intervenirea guvernului în Vulcan, în urma alegerilor comunale, acţiunea comuniştilor fiind pentru câtva timp anihilată, iar la Petroşani, social-democraţii fiind mai tari, Munteanu a avut principalul centru de operaţii la Lupeni. Aici, prin propagandă, agitase la extrem spiritele lucrătorilor, care se dedau la continue acte de indisciplină, de sabotaj, şi de agresiuni care, datorită influenţei lui, se bucurau de impunitate (cazul îpţer: acest individ, ajutorul lui Munteanu, a atacat noaptea în două rânduri locuinţa D-lui Subdirector General Frey. A fost prins în flagrant delict şi arestat pentru a fi eliberat din ordin superior, inventându-se diverse versiuni ridicole cu scene de dragoste, agresiune organizată chiar de Dl. Frey.) 

 Pentru a putea avea pe lucrători de partea sa şi a-i ţine în continuu în alarmă, Munteanu le-a făcut promisiuni nesăbuite care, bineînţeles, nu s-au putut realiza la încheierea prin arbitraj a contractului colectiv. După aceea, le-a promis că, graţie intervenţiei la forurile superioare, va anula acest contract, dar numai dacă lucrătorii sunt cu el şi îşi arată cât de violent nemulţumirea.

Întru realizarea scopurilor lui, adică de a provoca continuu agitaţiuni, a căutat să capaciteze pe un înalt funcţionar judeţean graţie concursului lui Lucaciu. Acel funcţionar era dezolat de rezultatul de la Vulcan şi căuta aliaţi pentru ca să nu se mai repete acest caz. Munteanu s-a declarat gata să-l ajute, dar pentru ca acest ajutor să fie mai eficace trebuia să se dovedească că este agreat de organe superioare şi că dispune de o putere reală. Această tactică fiind convenită, s-au putut vedea acte ilegale nesancţionate precum şi ne­intervenirea autorităţilor pentru potolirea spiritelor. Ceva mai mult, acel organ superior a facilitat ajungerea lui Munteanu până la organe superioare de Stat, pe care, prin relatări falşe, a reuşit să le inducă în eroare şi totdeauna a reuşit să le capteze încrederea.

Deşi în chestiunile muncitoreşti şi în chestiunea contractului colectiv, întreprinderile erau în perfectă legalitate, totuşi, guvernul, la cererea lui Munteanu, secondat de înaltul funcţionar judeţean, a trimis anchetă în Valea Jiului care a lucrat un timp destul de îndelungat pentru a stabili realitatea. Fiindu-i teamă că rezultatul anchetei, pe care nici noi, în momentul scrierii acestei expunerii, nu-l cunoşteam, nu va avea rezultatul dorit şi, în schimb, se va putea dovedi duplicitatea lui şi neadevărurile afirmate, a căutat a merge la Bucureşti, bineînţeles că pe spezele lucrătorilor. Neputând-o face, pentru a forţa mâna comisiunii de anchetă, a provocat greva al cărei rezultat, credem că nici Munteanu nu-l dorea.

 

Analizând greva şi inci­dentele petrecute, informaţiunile noastre arată că instigatorii, după două întruniri secrete ţinute în săptămâna anterioară, au hotărât Duminică oficial greva. Persoanele active care au determinat masa lucrătorilor să adere la grevă, au fost maximum 200 iar în cursul nopţii de luni, bande de lucrători înarmaţi au silit pe lucrători să se adune la centrala electrică. Aceste bande au păzit pe lucrători până a venit armata şi apoi au dispărut. De asemeni, Munteanu, care trebuia să joace comedia până la sfârşit, prin un discurs împăciuitor, după care lucrătorii l-ar fi izgonit, a fost persoana care la orele 6 dimineaţă, luni, a declanşat greva la Mina Ileana. Această tactică, precum şi oprirea centralei electrice în condiţiunile ştiute cu riscul de a omorî mulţi lucrători ce erau în mină, tentativa de asasinat asupra lui Nicolae Radu, şeful centralei, lovirea inginerului Petrik etc., caracterizează foarte mult mişcarea de natură extremistă şi premeditată. Din nefericire, cei căzuţi au fost aproape toţi nevinovaţi.

Informaţiunile noastre mai arată că Munteanu a jucat această ultimă carte a sa şi pentru faptul că, oricât de abil ar fi fost, duplicitatea lui s-ar fi demascat prin situaţiunea inextricabilă ce crease şi prin anchetele făcute. De altfel, el intenţiona să se retragă cu atât mai mult că i-ar fi fost destul de greu să legitimeze întrebuinţarea a importante sume de bani aparţinând sindicatului şi în acelaşi timp nu ar fi voit să verse la vreo ocazie sume ce, se zice (fără verificare) că ar fi primit de la organe superioare pentru organizare de sindicate. Anchetele ordonate vor dovedi desigur realitatea asupra incidentelor şi cauzelor lor.

 

În toate evenimentele sau incidentele petrecute atât în anul 1928 cât şi în anul 1929, Societăţile au servit ca teme de speculaţie, şi cum masele populaţiei ce trebuia să acţioneze erau lucrătorii, s-au inventat şi exagerat o seamă de pretenţiuni pentru a crea un motiv legitim de indignare şi revoltă a maselor contra întreprinderilor egoiste şi capitaliste, liberale sau comuniste, după necesitate.

Chiar pentru a motiva ultimele incidente violente s-a exagerat incidentul inginerului Noţat cu un lucrător, precum şi chestiunea reclamaţiunilor de la mina Ileana. Aceste reclamaţiuni sunt ordonate de Direcţiunea care fixează o zi specială în fiecare lună când lucrătorii îşi prezintă cererile şi toate solicitările juste sunt satisfăcute de îndată. Această operaţiune este un act de gestiune administrativă şi se face în fiecare lună la toate exploatările miniere sau anexe din Valea Jiului. Dacă, totuşi, şeful de exploatare este în concediu şi înlocuitorul său (cazul de la Ileana), în necunoştinţă de cauză, nu dă satisfacţie completă, lucrătorii se adresează Direcţiunii Minelor. Aceasta, de altfel, la ancheta făcută a constatat că nu erau diferenţe apreciabile la Mina Ileana şi acolo unde au fost, a dispus cercetarea. În nici un caz însă lucrătorii sau sindicatele nu erau autorizate a provoca greva interzisă şi pedepsiră de lege, ei trebuiau să se adreseze forurilor legale, adică instanţelor Ministerului Muncii, care, constatând un abuz repetat sau voit, vor aplica sancţiunile legale.

Societăţile au avut totdeauna ca politică respectarea perfectă a dispoziţiilor legale şi în acelaşi timp o colaborare înţeleaptă a tuturor factorilor de producţiune. De altfel, este şi un interes industrial realizarea unei bune armonii între lucrători şi întreprinderea prin efortul concordant şi uniform ce se depune în vederea augmentării randamentului şi ameliorării condiţiilor de producere. Animate de acest spirit, Societăţile au avut cea mai largă solicitudine faţă de lucrători şi din prima partea a memoriului din Noiembrie 1928 se vede cât de importantă a fost activitatea depusă. În ce priveşte salariile, ele au fost întotdeauna majorate, chiar fără schimbarea contractelor colective (1922-1926) şi chiar astăzi ele sunt mai mari decât previziunile Contractului colectiv actual.

Dacă poate fi vorba de o criză profesională, Societăţile, şi nu lucrătorii, au a se plânge, deoarece, deşi contractul colectiv pentru 1929 a fost încheiat şi are putere de lege, deşi a fost întărit prin o sentinţă ulterioară care l-a declarat aplicabil de îndată ce a fost pronunţat, totuşi din instigaţia lui Munteanu, lucrătorii refuză să-l primească. Constatăm şi noi o carenţă a autorităţii, prin neaplicarea noului contract cu putere de lege, deşi au cerut-o în mai multe rânduri, însă apreciem ca justă dorinţa organelor Ministerului Muncii de a nu forţa aplicarea noului contract colectiv până când organele administrative nu vor restabili ordinea în Valea Jiului, deoarece s-ar putea risca o agitaţie şi mai violentă.

Dar pentru a arăta cum şi prin agitarea pe chestiunea contractului colectiv, Munteanu a adus un mare rău lucrătorilor, amintesc că deosebirea între vechiul contract şi cel nou rezidă în două puncte: 1) se majorează salariile cu 6% şi 2) se cere opt ore de lucru efective în loc de opt ore de prezenţă. Cele opt ore de lucru efective sunt hotărâte prin lege şi se refereau aproape exclusiv la acordanţă, ziuaşii făcând şi înainte orele efectiv. În o propunere ce am avut onoare a face D-lui Ministru al Muncii arătam că înţelegem aplicarea orelor efective plătind un plus de salariu proporţional plusului de prestaţie depus de lucrătorul acordant între cele opt ore efective de lucru. Ca atare, lucrătorii, prin noul contract, ar fi primit în afară de 6%, un nou spor de la 5%-15%. În schimb, prin plusul de producţie, exploatările ar fi putut acoperi toate cererile şi s-ar fi ieftinoit în oarecare măsură şi producţia. Ori, tocmai aceasta nu o voia Munteanu şi acoliţii care, în dorinţa realizării dezideratului comunist de a distruge producţiunea a împiedicat pe lucrători să accepte contractul şi ca atare să câştige mai bine.

Expunând cele de mai sus, voim să arătăm numai că Societăţile sunt în perfectă legalitate şi că nu există o criză profesională tocmai pentru că Societăţile nu cer respectarea drepturilor lor legale.

Întreprinderile noastre au avut foarte mult de suferit în urma incidentelor continue de la 1 Mai 1929, atât prin scăderea randamentului datorită sabotajului, indisciplinei, absenţelor nemotivate, cât şi prin atmosfera de neîncredere ce s-a creat în organele superioare ale Statului prin intrigi, neadevăruri şi calomnii.

În schimb, conştienţi de rolul important economic ce Valea Jiului îl are în alcătuirea noastră de Stat, întreprinderile depun toate eforturile pentru a realiza condiţii technice cât mai perfecte şi este profund regretabil că întâmpinăm atâtea greutăţi în realizarea programului nostru. Pentru a arăta cât de important este acest capitol, menţionăm că numai prin realizarea lui vom putea echilibra sacrificiile făcute acceptând pentru furniturile de Stat la 1 ianuarie 1928 un rabat de 6%, la 1 ianuarie 1929 unul de 8% şi la 1 iulie 1929 un nou rabat de 6% (în realitate 12%, prin condiţiuni complementare). În acelaşi timp, impozitul minier s-a triplat, celelalte impozite şi taxe au crescut în proporţii variate. Toate aceste sacrificii şi sarcini nu pot fi suportate decât dacă munca poate fi liniştită şi ordonată şi dacă suntem în măsură să aplicăm programul nostru technic. În acest spirit am avut onoarea a înainta după acordarea ultimului rabat de 6% D-lui Ministru al Muncii o petiţiune în luna iunie 1929, prin care solicitam binevoitorul D-sale concurs pentru restabilirea cât mai este timp a ordinii în Valea Jiului. (…) Dorinţa noastră principală ca exploatările noastre să poată să lucreze liniştit în cadrele legilor Statului şi să fie ferite prin respectarea lor de orice intruziuni străine cu interese politice sau personale”.

(va urma)

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.