|
.
31.07.2024, 12:11:26 | 0 comentarii | 558 vizualizari
Zi de duminică la Prislop
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Nu exagerez spunând că, în zilele de duminică și de sărbători religioase și legale, mănăstirea Prislop este plină de lume. Parcările din fața intrării sunt pline de autoturisme și de autocare cu numere de înmatriculare din toate județele țării. E rând la izvor, la pomelnicele de la biserică și pe drumul care urcă spre mormântul părintelui Arsenie Boca. Pe stânga sunt locurile de veci ale măicuțelor care s-au săvârșit din viață și, citind ceea ce scrie pe cruci, observi că cele mai multe au murit la peste nouăzeci de ani. Fie că se cunosc sau nu, la coada asta oamenii își împărtășesc starea sufletească pe care o simt în aceste momente. Duminică am văzut foarte multe mămici cu copii în brațe. Rămâneau la umbra pomilor, ca să-i ferească pe cei mici de dogoarea soarelui, dar cei mai mulți enoriași le făceau loc, ca să intre cu prioritate în baldachinul în care se află mormântul acoperit cu flori al sfântului care, după o lungă așteptare, va fi canonizat. Fiindcă unii zăboveau foarte mult în fața mormântului, o măicuță îi îndemna pe credincioși să-și spună rugăciunile până să intre în construcția de lemn, iar, odată ajunși la locul de veci al părintelui, doar să sărute lemnul crucii și să se închine. Unii au ținut seama de asta, alții nu, dar, una peste alta, mai mult de cincisprezece sau douăzeci de minute nu s-a stat la coadă. La coborâre am zărit-o odihnindu-se pe o bancă pe doamna în vârstă cu baston pe care măicuța o dusese cu mâna ei la mormânt. Am salutat-o, femeia mi-a răspuns și i-a mulțumit lui Dumnezeu că i-a fost dat să ajungă la mormântul sfântului. Cuvinte similare pe care și ceilalți de acolo și le-au spus, cu voce sau în gând, în timp ce coborau, pentru a se îndrepta, mai apoi, spre casele lor. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



