26.08.2024, 15:06:45 | 0 comentarii | 709 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Vulcan. Respectul administrației publice locale pentru seniorii municipiului
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Obiceiul de a sărbători perechile care, după ce au zis „da” în fața ofițerului stării civile și au primit pirostiile de la preot, au petrecut o jumătate de secol împreună este comun administrației publice locale a fiecărei localități din Valea Jiului. La Vulcan soții care au împlinit cincizeci de ani de căsătorie au început să fie tratați cu respect de către primărie și consiliul local în anii de după revoluție, când administrația publică locală i-a dat o semnificație aparte acestui eveniment. După care obiceiul a primit o și mai mare însemnătate în timpul mandatelor de primar ale lui Gheorghe Ile. Cei care mai sunt în viață și care au participat la petrecerile organizate cu acest prilej își amintesc și acum de voia bună și, mai ales, de numărul mare al perechilor care erau sărbătorite. Erau vremuri în care mesele petrecăreților erau pline cu mâncare și băutură și cei sărbătoriți dansau, de ziceai că atunci e nunta lor. Tradiția ca soții și soțiile care au petrecut împreună, neîntrerupt, o jumătatea de veac să fie sărbătoriți a fost continuată și de Cristian Merișanu. În acest an, în cadrul Nedeii Vulcănene, evenimentul a avut loc în după amiaza zilei de 22 august, în sala mare a localului Paradisul Verde. În acordurile Marșului Nupțial, moment ce le-a amintit sărbătoriților vremurile în care erau tineri, frumoși și sănătoși, cele cincisprezece perechi, două au lipsit din motive bine întemeiate, au fost întâmpinate de primarul Cristian Merișanu, de vicele Malvine Socaci și câțiva consilieri locali. În calitate de organizator, primarul i-a felicitat și i-a înmânat fiecărei perechi un buchet de flori și un plic în care era suma de cinci sute de lei. Plicul cu bani a fost luat, firește, de femeie, fiindcă este cea care îi gospodărește în familie. S-a mâncat, s-a băut și s-a și dansat, după care, la final, a venit tortul. Au fost două ore și ceva de bună dispoziție pentru sărbătoriți, timp în care oamenii au mai uitat de necazurile zilnice. În încheiere, le voi da numele perechilor sărbătorite, așa cum apar ele pe lista întocmită de Primăria Vulcan. Este vorba de Sandu Constantin și Zoe, Drobotă Dumitru și Maria, Bolohan Gheorghe și Tinca, Brailovschi Petre și Dorina, Ungureanu Dumitru și Luise, Grigoraș Vasile și Maria, Grigoroaia Ștefan și Mariana, Bartha Arpad și Rozalia, Mihai Ștefan și Maria, Șpaiuc Petru și Steluța, Sicoie Simion și Doina, Vass Alexandru și Maria, Pop Aurel și Eva, Dull Francisc și Maria, Neag Ionel și Mărioara-Anuța, Covercă Nicolae și Maria și Bârdăcel Aurel și Stela. La mulți tuturor și încă pe atât tot împreună! Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... Cataloage promoţionale 2024 Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii Rame click - comandă online! Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! Steaguri publicitare - click pentru a comanda! Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! Cataloage promoţionale 2024 Alege să o susții! Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! Newsletter
|