25.09.2024,  14:56:38 | 0 comentarii | 1489 vizualizari
Vulcan. Sugestie pentru un loc lăsat uitării


de Gheorghe OLTEANU

Am mai relatat despre inițiativa lăudabilă a administrației publice locale din Vulcan de a repara și moderniza Parcul „Avram Iancu” din vecinătatea spitalului, lăsat de izbeliște în mandatele celor care au fost, până acum, la cârma municipiului, sau despre proiectul aflat în stadiu avansat de derulare de a înființa cinci zone de regenerare urbană în cartiere diferite.

Asta, ca să

nu mai zic de zona de promenadă amenajată pe un tronson al șoselei din centrul vechi al orașului sau de o alta, destinată relaxării, preconizată să fie conturată la intersecția străzii Traian cu Bulevardul Mihai Viteazul, pentru care primăria a solicitat ca lumea să vină cu idei și sugestii. Și, fiindcă tot am pomenit cuvântul sugestii, mi-aș permite să ofer și eu una.

La ieșirea

din Vulcan spre Iscroni, în Coroiești, așadar, se află, pe partea dreaptă, o parcare destul de mare. O știe toată lumea. Din când în când acolo mai poposește câte un TIR al cărui șofer trebuie să-și facă programul de somn sau obosiți aflați la volanul unor autoturisme din alte județe. Ba, mai mult, unii vorbesc că acesta ar fi locul în care, îndeosebi noaptea, dubițe ajunse aici din alte localități își deșartă încărcătura constând în zeci de câini, după care fac cale-ntoarsă de unde au venit.

Parcarea asta

este cam primul loc peste care dau cu ochii cei care vin dinspre est și intenționează să ajungă în stațiunile montane Pasul Vâlcan și Straja sau, mai departe, în Parcul Național Retezat. Locul acesta ar fi, ca să zic așa, o primă impresie pe care și-o face un nou venit în Vulcan. Despre schimbarea la față a parcării din Coroiești s-a vorbit și acum zece-cincisprezece ani, dar, în afara amplasării unor bănci și mese din beton, nu s-a făcut mai nimic. De aceea, sunt de părere, ca ea să fie luată în atenție de actuala administrație publică locală. Niște asfalt așternut pe toată suprafața ei, câteva bănci și mese i-ar da imediat o altă înfățișare. Plus că această transformare ar fi de bun augur nu numai pentru automobiliștii care vin și trec pe aici, ci și de localnicii care se plimbă de la un cap la altul al bulevardului și, de cele mai multe ori, își lungesc traseul până aici.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 4 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter