|
.
16.10.2024, 13:05:07 | 0 comentarii | 691 vizualizari
Vulcan / Povestea Lămpii s-a apropiat de sfârșit
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Înainte de alegerile locale, câțiva din Vulcan intraseră puternic în fibrilații. Lampa de miner aflată de zeci de ani la intersecția străzilor Bazinului și Pinului nu mai era la locul ei, iar asta a dat naștere la fel de fel de speculații sau teorii ale conspirației. Ba că administrația publică locală, la ordinul cine știe cui, a luat-o anume de acolo, pentru a nu mai aminti despre mineritul din localitate, fie că „întreprinzătorii” tip magnet au dus-o la fier vechi, fie că s-a ajuns la ideea că locul ei nu ar mai fi fost acolo. Tot la vremea aceea de campanie electorală s-au auzit voci care au cerut să le fie permis să se ocupe de reconstrucția și de aducerea ei la starea inițială. Atmosfera s-a mai detensionat când s-a făcut cunoscut că însăși administrația publică locală a luat Lampa de acolo. Dar nu pentru a o face ascunsă, ci pentru a-i înlătura componentele cuprinse de rugină și a-i înlocui corpul de iluminat din interior. După care, cu tablă și plasă noi, Lampa de miner din Cocoșvar a fost pusă din nou la locul ei. A urmat, apoi, refacerea soclului de beton, și el vizibil degradat de trecerea timpului. Fotografiile alăturate le-am făcut la începutul acestei luni, pe când doi muncitori de la Serviciul Public de Salubrizare-Vulcan executau tencuirea soclului pe care este pusă Lampa. Inițial se vorbea ca, apoi, soclul să fie placat cu plăci de marmură neagră. La fel ca cel din parcul Avram Iancu, pe care este așezat bustul Crăișorului. Numai că, ulterior, s-a renunțat la marmură în favoarea placării cu piatră. Cred că nu mai trebuie precizat de ce s-a optat pentru varianta asta… Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



