17.12.2024,  14:09:25 | 0 comentarii | 753 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Lupeni / 35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989


de Marian BOBOC
  • Un eveniment demn de urmat

În urma cu 35 de ani, poporul român răsturna, prin Revoluția din Decembrie 1989, unul dintre cele mai depresive regiuni comuniste din Europa, cel al lui Nicolae Ceaușescu.  Acestui eveniment i-a fost dedicat simpozionul organizat la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Lupeni, din inițiativa profesorului de Istorie Dan-Daniel Tănase. Amintim că la Lupeni, cu 12 ani înainte Revoluției, minerii conduși de Constantin Dobre și-au dovedit curajul, înfruntându-l pe Nicolae Ceaușescu. Revolta lor reprezintă un capitol aparte în cartea anticomunismului din România.

După cuvântul de salut adresat de directorul liceului, profesor Daniel Ianoși, participanții au urmărit proiectul elaborat de elevele Larisa Apreutesei și Maria Cîrlescu, din clasa a X-a D: „Tinerii în Revoluția din decembrie 1989”.

Punctul central al simpozionului l-a constituit întâlnirea cu unul dintre tinerii din Lupeni participanți la evenimentele din București, Jozsef Balint. Cu emoții, domnia sa a relatat implicarea unor tineri din Lupeni în strângerea de medicamente și distribuirea lor la spitalele din București.

A fost adus un pios omagiu celor doi eroi locali morți in revoluție: Nicușor Gociu și Tiberiu Lucaks.

Au fost amintiți și cei răniți - Virgil Sandolache, Florin Die, Ferdinand Müller, Zoltan Zoia, Adrian Sarca, Ionel Tolea -, dar și alți tineri lupeneni participanți la Revoluție.

Din inițiativa profesorului Dan-Daniel Tănase, a fost păstrat un moment de reculegere în memoria tuturor celor care, de-a lungul veacurilor, s-au jertfit pentru libertate.

Un nou moment emoțional l-a constituit melodia „Vino, Doamne!”, a regretatului Valeriu Sterian, interpretată, cu o voce profundă, gravă, de eleva Maria Râpă din clasa a IX-a B, un incontestabil talent, un tânăr artist al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni.

Sinteza trăirilor participanților la simpozion a fost făcută de Roberta Maria Ciobanu ( clasa a IX-a D): „Simpozionul de astăzi a fost o adevărată lecție de istorie vie, care ne-a transpus direct în zilele curajoase ale Revoluției din 1989. Relatarea domnului Jozsef Balint, participant la evenimentele revoluționare din București, a fost plină de emoție și autenticitate, captivându-ne prin intensitatea trăirilor sale. Am simțit respectul profund pentru cei care au luptat pentru libertate, iar atmosfera încărcată de admirație a făcut ca evenimentul să fie unul memorabil. A fost un moment unic, care ne-a inspirat să prețuim cu adevărat valorile câștigate atunci”.

Felicitări celor care valorifică, într-un mod natural, firesc, istoria locală a Lupeniului și o integrează în istoria României! „Tinerii în Revoluția din decembrie 1989”, proiectul elevilor  și dascălilor de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” din Lupeni, este un exemplu viu, bun de urmat, într-o lume în care cuvântul „proiect” este demonetizat, pierzându-și, zi de zi, noapte de noapte, înțelesul său.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 3 ori 3  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter