28.01.2025,  14:58:12 | 0 comentarii | 373 vizualizari
MODIFICĂRI (SECRETE) REDACȚIONALE


de Marian BOBOC

În urmă cu un secol, începutul anului 1925 aduce schimbări în redacția săptămânalului „Gazeta Jiului”.

Acestea sunt anunțate chiar pe pagina 1 de „Comitetul” în  „Cuvântul nostru”:

„Odată cu numărul de față Gazeta Jiului trece sub îngrijirea unui comitet nou.

Alcătuirea acestui scop, decât acela de a da un suflu de viață nouă și reprezentativă acestei singure foi românești din Valea Jiului. În asemenea condițiuni comitetul actual constituiește în provizoratul său numai sâmburile de activitate, în jurul căruia urmează să se adune toți intelectualii din partea locului. Redacția noastră îi așteaptă cu o egală satisfacțiune și convinsă că nu vor întârzia niciunul.

La ordinea zilei au loc poate cele mai adânci prefaceri sociale și morale ale neamului nostru. Desigur că unul don locurile unde aceste prefaceri ating punctul lor cel mai excesiv este Valea Jiului. Aci, natura industrială a regiunii, amestecul internațional al populațiunei și marile interese materiale dau o ascuțime neobișnuită tuturor chestiunilor în dezbatere. În fața acestei situațiuni delicate, elementul românesc trebuie să-și strângă rândurile conștiente și destoinice, pentru a stăpâni cu spiritul său învălmășagul din jur. Or, această organizare a masei românești nu se face nici prin izolare, nici prin pasiuni personale.

Există în Valea Jiului ingineri, profesori, preoți, ofițeri și funcționari - o întreagă pleiadă valoroasă de intelectuali - a căror chemare în organizarea substratului românesc este categorică. Obligațiunile ce au nu pot fi trecute cu ușurință, și negruparea lor încă pentru a duce luptă într-un mediu care le este destinat, nu mai este îndreptățită de azi înainte. Câmpul de luptă al Gazetei Jiului este ales pe terenul impersonal al culturii, artei, științei, industriei, economiei, chestiunilor uvriere, sportului etc., acolo unde orice demn purtător de condei poate intra cu fruntea senină.

Emulațiunea către trepte superioare a unui asemenea grup de intelectuali și profesioniști nu ar întârzia să-și producă efectul dorit. Nivelul puțin înalt sub care conviețuim în bazinul carbonifer al Jiului, credem că nu este o constatare bazată pe realități; dimpotrivă, se datorește unei delăsări foarte puțin serioase.

Va trebui cât de curând ca intelectualii și muncitorul să aștepte cu plăcere sosirea acestei foi și în setea lor de instruire și progres să li se pară prea mică și prea rară. Abia atunci intelectualii noștri vor putea spune că-și îndeplinesc menirea lor socială, iar mănunchiul format de ei va constitui un Comitet de bază al acestei foi reprezentative a Văii Jiului”.

„Cuvântul nostru” nu este doar un program, o direcție a noului comitet instalat la „Gazeta Jiului”, ci și o radiografie a realităților Văii Jiului, un discurs despre rostul implicării intelectualului în problemele locului.

Din păcate, schimbările redacționale sunt anunțate doar la general. Nu știm cine pleacă, cine vine, cine rămâne. Astfel, istoria presei din Valea Jiului este văduvită de informații importante.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter