|
.
02.04.2025, 14:07:29 | 0 comentarii | 1809 vizualizari
Vulcan. Dialog civilizat
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Ultimul punct de pe ordinea de zi a unei ședințe ordinare de consiliu local este cel destinat întrebărilor, interpelărilor, al diverselor chestiuni. „Diverse”, cum i se mai spune, el apare, de obicei, la sfârșit de tot în cazul reuniunilor lunare ale consilierilor. La Vulcan exista regula ca problemele al căror subiect este în afara celor din ședință să se discute numai la ordinare, dar ea s-a schimbat odată cu instalarea actualului primar. Acum, consilierii locali pot interpela sau întreba și la terminarea ședințelor extraordinare de îndată. Ceea ce nu-i rău deloc, fiindcă, în deplasările lor pe teren, acești află multe, li se pun întrebări de către cetățeni, iar datoria lor este să le dea un răspuns și să încerce soluționarea chestiunilor ridicate de locuitorii municipiului. Unul dintre consilierii locali vulcăneni activi în acest domeniu este Florin Govor. Îmi amintesc că, deși nu era consilier, el apărea și punea întrebări și în ședințele din mandatul trecut. Exact cum a făcut și la ultima ședință ordinară, cea din 25 martie, dar, acum, în calitate de consilier local ales. Mai întâi, el s-a făcut porta-vocea locuitorilor care-și au gospodăriile mai sus de mănăstirea de la Valea Ungurului. Nu sunt mulți, dar e dreptul lor firesc de a li se monta trei stâlpi, pentru a avea curent electric în zonă. Cristian Merișanu l-a informat că există un proiect al celor de la fostul Enel de extindere a rețelei electrice. Locuitorii de pe strada Jiu-Paroșeni, cei din zona Tăului fără Fund, sunt îngrijorați că lucrările la rețeaua de apă potabilă au fost lăsate de izbeliște. Nu, nu-i chiar așa, a fost asigurat consilierul local AUR. „Le-am început noi (primăria – n.a.), am butoaiele, dar, între timp, a apărut ocazia obținerii de fonduri europene, așa că ele se vor continua prin programul Anghel Saligny”, i-a răspuns Cristian Merișanu. Aș vrea să închei cu precizarea că și mie, cel care consemnează cam tot ce se petrece în ședințele de consiliu local, îmi plac astfel de dialoguri purtate civilizat, în privința unei probleme sau alteia. Zic asta, fiindcă, demult, mi-a fost să aud și altfel de vorbe, urâte sau de-a dreptul porcoase, unele fiindu-mi adresate chiar mie. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



