23.04.2025,  11:48:04 | 0 comentarii | 737 vizualizari
Uricani / O soluție care să rămână


de Gheorghe OLTEANU

 

Doamna Doinea Dinea a revenit, nu demult, în biroul lui Dănuț Buhăescu, pentru a-i mulțumi c-a ajutat-o atunci când apa scursă dintr-o țeavă spartă i-a inundat una dintre căsuțele ei de pe strada Preoteasa din Valea de Brazi.

Eram în biroul
primarului de Uricani atunci când  femeia a venit să reclame că s-a crăpat țeava și că apa potabilă scursă i-a distrus tot ce avea în casa de jos. Dar și mai teamă îi era că-i va fi imputat costul apei potabile pierdute. Dănuț Buhăescu a acționat pe loc. L-a sunat pe directorul de la Apa Serv SA și, în nicio jumătate de oră, a venit un băiat de la firmă care a plecat cu doamna Dinea, ca să vadă care-i treaba. Am aflat, apoi, că problema s-a rezolvat rapid și că nici apa pierdută nu a fost nevoie s-o plătească.

De data asta,
doamna Doina Dinea a venit cu o altă problemă pe care a expus-o și verbal, și în scris. Mi-a arătat și mie sesizarea. Are un scris îngrijit, se vede că a fost contabilă la ICS Mixtă Lupeni până a ieși la pensie. Mi-a mai zis că a văzut că i-am relatat în ZVJ problema cu apa, iar asta a bucurat-o mult. De fapt, cum mi-a mărturisit, dumneaei este o cititoare constantă a ziarului nostru pe care-l deschide zilnic pe net. Chestiunea pentru care ajunsese din nou la Primăria Uricani în 9 aprilie viza drumul care duce la locuința ei de pe Preoteasa.

Accesul se face
de pe DN 66 A. După modernizarea acestuia stratul de asfalt este foarte gros. Dumneaei suferă de un handicap, se deplasează cu un vehicul electric și îi este foarte greu să urce și să coboare de pe șosea. Plus că nu știu ce dale i s-au desprins de la ploaie. Dănuț Buhăescu a ascultat-o din nou cu atenție, apoi la chemat la el pe ing. Cristi Dinea (în zona aceea sunt mulți cu numele Dinea) și l-a rugat să găsească o soluție. „Da, așa am sa fac, dar aș vrea să fie una care să rămână, iar nu una pentru două săptămâni”, l-a asigurat subalternul său. Mai trebuie să adaug că, și de data asta, doamna Doinea Dinea a plecată mulțumită din biroul primarului?


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 10 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter