25.04.2025,  00:13:55 | 0 comentarii | 727 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Zi de hram la biserica din Valea de Brazi


de Gheorghe OLTEANU

În acest an sărbătoarea Marelui Mucenic Gheorghe a căzut în Săptămâna Luminată, ceea ce a fost o bucurie nu numai pentru cei care-i poartă numele, ci pentru toată lumea. Asta, fiindcă, de câțiva ani încoace, sărbătoarea a căzut numai în Postul Paștelui.

Cea mai

mare și plăcută surpriză a zilei de miercuri mi-a fost făcută de Dănuț Buhăescu. Inițial, voiam să merg la o biserică din Vulcan pentru slujba de Sfântul Gheorghe. Telefonul primarului din Uricani mi-a dat planul peste cap. După ce mi-a urat ce cuvine cu ocazia zilei numelui, m-a invitat să vin la biserica din Valea de Brazi, al cărei hram este Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Nu am mai stat pe gânduri și, cunoscându-l pe preotul paroh de acolo, purces imediat la drum.

Altfel

pare că e la sat hramul unei biserici. Am ajuns la părerea asta, fiindcă, anul trecut, am fost și la cel al bisericii din Câmpul lui Neag, la ambele preot paroh fiind părintele Florin Olariu. Biserica era plină, dar erau și credincioși care, nemaiavând loc înăuntru, fuseseră nevoiți să asculte slujba stând în picioare în fața ușii de intrare. Foarte multe femei și copii erau gătiți în strai popular, așa cum zic momârlanii că se cuvine să vii la biserică în zi de mare sărbătoare creștinească.

Părintele

Florin Olariu nu a slujit singur. Lângă el, în altar, i-a avut alături pe preotul Daniel Gărgan, care acum are parohie la Jieț, dar care, șapte ani la rând, a fost preot paroh la Valea de Brazi, pe preotul Cristian Olariu și, mai apoi, pe preotul Ioan Topac, ambii din Lupeni. Credincioșii au mai primit binecuvântare și de la preotul fost protopop Petrache Crețu. La slujba Sfintei Liturghii a participat, desigur, și primarul Dănuț Buhăescu. A venit însoțit de vicele Corneliu Braia și de managerul public Florena Ramona Markus. I-am mai zărit pe Costel Stancu, consilier al primarului, funcționari din aparatul administrației publice locale din Uricani și pe câțiva consilieri locali.

Trebuie să

mărturisesc că partea finală a oricărui hram este cea mai frumoasă. De fapt, însuși părintele Florin Olariu a avertizat că poarta mare este închisă, iar ieșirea este permisă numai după ce stă la mesele întinse lângă biserică. După rugăciunea de binecuvântare a bucatelor și băuturii, enoriașii așezați la cele două rânduri de mese au ciocnit ouă roșii și au mâncat o excelentă ciorbă de miel, sarmale și păsat. Plus cozonaci, firește. Toate gătite de gospodinele și bărbații din sat. Cine a vrut a primit țuică și și-a turnat vin din carafele din care lichidul rubiniu pare că nu se termina. La capitolul acesta m-am abținut. Nu, pentru că aș fi un sclifosit, ci pentru că venisem cu mașina.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter