25.04.2025, 01:22:16 | 0 comentarii | 897 vizualizari
Uricani. Buhăescu are sprijin de la București
![]() Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Lucrările de modernizare a 7,5 km a DN 66A, de la intrarea în Uricani până la Valea de Brazi, sunt aproape să fie gata. Deși porțiunea aceasta de drum nu-i aparține administrației publice locale din Uricani, Dănuț Buhăescu a făcut eforturi fantastice, spune el, pentru ca operațiunile să înceapă. Mai întâi, după ce a fost totul pregătit, la licitația organizată de CNAIR nicio societate de construcții nu a putut fi desemnată ca fiind câștigătoare. Au fost refăcute documentațiile, s-a organizat o alta și, la insistențele primarului din Uricani, ministrul Transporturilor a dat drumul banilor necesari începerii modernizării acestei porțiuni de drum național.
și jumătate de kilometri de șosea arată foarte bine în momentul de față, deși mai sunt de făcut operațiunea pe o parte și pe alta a drumului. Se mai stă la semafor, dar, ce-i importat, nu mai sunt gropile care „împodobeau” asfaltul. O problemă neprevăzută a apărut la intrarea dinspre Lupeni. Aici este un pod peste o curgere de apă și, din cauza acumulării de materiale aduse de ape, pârâul nu se mai scurge spre Jiu, ci inundă terenul, amenințând să pericliteze calitatea lucrărilor efectuate. Despre asta a vorbit Dănuț Buhăescu în fața camerei de luat vederi a unei televiziuni locale și pentru ZVJ. Primăria Uricani l-a contactat pe proprietar, iar acesta a fost de acord cu montarea, în subteran, a unor tuburi de beton, pentru ca situația să fie rezolvată. Constructorul care lucrează la drum a făcut o evaluare și a ieșit c-ar fi necesari cam o sută cincizeci de mii de lei. Dănuț Buhăescu i-a comunicat acest lucru lui Sorin Grindeanu, iar ministrul i-a promis că banii se vor găsi. Răspunsul l-a bucurat nepus pe primar, fiindcă acesta consideră infrastructura rutieră ca fiind parte integrantă din proiectul său „Uricani - stațiune turistică”. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare... ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii ![]() Rame click - comandă online! ![]() Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul! ![]() Steaguri publicitare - click pentru a comanda! ![]() Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online! ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Cataloage promoţionale 2024 ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() Alege să o susții! ![]() Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online! ![]() Newsletter
|