11.05.2025,  20:50:45 | 0 comentarii | 2194 vizualizari
Vulcan. Dezlipire, pentru realizarea unei investiții importante


de Gheorghe OLTEANU

Proiectul de hotărâre care a trecut fără probleme votul consilierilor locali vulcăneni la ședința din 25 aprilie s-a referit la „aprobarea dezlipirii imobilului-teren înscris în CF 64139 Vulcan, nr.crt.A1, nr.top.439/46/1”.

A trecut cu nouăsprezece voturi „pentru”, și de la consilierii locali aflați în sala de ședință, și de la cei care au fost prezenți on line.

Terenul

pentru care s-a efectuat dezlipirea are o suprafață totală de 30.308 mp, este situat în intravilanul municipiului și face parte din domeniul privat al UATM Vulcan, conform HCL 56/2023. Suprafața de 1.708 mp este aferentă zonei pieței și centrului de informare turistică. „Ciuperca” în care-și are sediul actual Poliția Locală. Este un perimetru situat în zona zero a orașului și, de curând, prezintă un interes major pentru administrația publică locală care ar dori să-i dea un plus de valoare acestei zone.

Dezlipirea a

fost necesară, aflăm din referatul de aprobare, „pentru a se înscrie în sistemul integrat de carte funciară, în vederea alocării unul număr cadastral”. Ca atare, lotul 1 cu suprafața de 1.708 mp de va înscrie într-o carte funciară nouă ca proprietate a municipiului Vulcan, domeniul privat, iar lotul 2 - în suprafață de 28.600 mp - va rămâne înscris în CF 64139 Vulcan, nr.crt A1, nr. Top.439/146/1, proprietatea municipiului Vulcan, domeniul privat. Acum, ar trebui să spun, mai bine zis să repet, de ce s-a efectuat operațiunea.

Am relatat deja

despre planul administrației publice locale de a pune la punct spațiul de lângă blocul F9, cel de la intersecția bulevardului cu strada Traian. Zona pe care se află „lanțul” de chioșcuri, unele încă deschise, altele lăsate demult în paragină. Primăria le-a cerut părerea locuitorilor în privința reamenajării acestui loc și, în mod sigur, c-au fost cetățeni care au venit cu idei și sugestii.

Investiția

urma să se realizeze cu bani de la bugetul local, dar, între timp, pare-se că s-a găsit modalitatea de accesare a unor fonduri europene. Și, ca atare, se lucrează la un proiect care să includă, pe lângă tot ce-i în latura vestică a blocului F9, și zona de la centrul de informare turistică și până la piața agroalimentară - Prelata Verde. Ca atare, din câte mi-a fost dat să aud, în „ciupercă” va funcționa numai punctul de informare, iar polițiștii locali vor fi mutați în punctul termic în care a funcționat sediul decedatei SC Pregoterm SA. Într-un loc mai ferit și liniștit, cum ar veni.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 2  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter