|
.
13.05.2025, 13:49:03 | 0 comentarii | 3061 vizualizari
Vulcan. Unei femei i-a urmat o alta
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Alegerea președintelui nu a fost o chestiune care să stârnească discuții și adversități la ședința din aprilie a Consiliului Local Vulcan. Asta, fiindcă a fost vorba despre președintele de ședință pentru luna mai și cele două următoare. Ultimul punct de la ordinea de zi a „ordinarei” din 25 aprilie a fost cel „privind alegerea președintelui de ședință pentru luna (lunile - n.a.) mai-iunie-iulie 2025”. Președintele este ales, o dată la trei luni, dintre membrii consiliului local și are locul lui, la masa de prezidiu, la dreapta primarului. De-a lungul a patru ani de mandat se ajunge ca fiecare dintre componenții consiliului local să aibă cinstea să-i fie alături edilului șef și să conducă ședințele forumului legislativ local. Așa se întâmplă în toate municipiile, orașele și comunele din țară. Până-n aprilie, inclusiv, la Vulcan ședințele de consiliu local au fost conduse de doamna Iulia Iriza de la PNL. Dacă i s-ar putea da un calificativ pentru prestație, eu i l-aș fi acordat pe „foarte bine”. De acum încolo, pentru trei luni, locul îi va fi luat de doamna Loriana Farkaș, tot de la PNL (a treia în fotografie). Propunerea a fost făcută de Cristian Merișanu și, ca unul care a fost în sală, vă asigur că ea a fost primită fără cel mai mic gest de împotrivire. Dimpotrivă, propunerea primarului a fost aprobată cu nouăsprezece voturi „pentru”, și de la PSD, și de la AUR și, firește, de la PNL. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



