22.05.2025,  13:41:29 | 0 comentarii | 1389 vizualizari
Vulcan. Ceremonia și distracțiile din iunie


de Gheorghe OLTEANU

Unul dintre ultimele puncte aflate la ordinea de zi a ședinței extraordinare din 15 mai a Consiliului Local Vulcan a fost cel în care sunt menționate acțiunile culturale prevăzute să se desfășoare în luna iunie.

Ceea ce

a fost pe bulevard, acum cam două săptămâni, nu a fost nicidecum nedeie, cum și-a închipuit lumea. Și nici nu a fost în organizarea primăriei. Ceea ce are de gând să facă administrația publică locală trece prin consiliul local și devine hotărâre numai și numai cu votul „pentru” al membrilor acestuia. Tot cu o astfel de ocazie este aprobată și suma alocată fiecărui eveniment.

Prima acțiune

inclusă în programul lunii mai este cea din ziua de 29, de Înălțarea Domnului, când se sărbătorește Ziua Eroilor. Ca de fiecare dată, cu această ocazie vor fi depuse coroane de flori la cimitirul din Coroiești și la Osuarul de la Paroșeni. Evenimentului i-a fost alocată suma de 2.000 de lei. Să sperăm că, de 1 Iunie, va fi vreme frumoasă, fiindcă, de Ziua Copilului, celor mici li se pregătește ceva fain de tot: concursuri, spectacol, artiști de la teatrul din Petroșani, baloane, dulciuri, cupe, medalii, diplome etc. Adică, mai tot ce le place celor mici. Suma de bani pusă la bătaie este de 30.000 de lei.

În 8 iunie

va avea loc mult așteptata nedeie a momârlanilor din Paroșeni, Nedeia Paroșană, cum îi apare numele pe afișe. Singura nedeie momârlănească rămasă în Vulcan, după ce cea din Dealu Babii a încetat cam de mult să mai fie ținută. În acest caz, primăria sare numai cu zece mii de lei, fiindcă restul, grosul adică, este cotizat de către organizatori care vor pregăti la greu, și în acest an, mâncăruri și băutură. Un amănunt de care trebuie să țină seama cei care vor merge la Paroșeni. Nedeia Paroșană nu se ține la căminul cultural, așa cum apare în înscrisul primăriei, ci în curtea composesoratului din apropierea coloniei țărănești.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 7 ori 5  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!

_____
Flyere, pliante, broşuri, afişe, cărţi de vizită, mape, formulare...
_____
Cataloage promoţionale 2024
_____
Plăcuţe şi indicatoare pentru case, blocuri, sedii
_____
Rame click - comandă online!
_____
Panou decorativ pentru interior sau exterior – tu alegi designul!
_____
Steaguri publicitare - click pentru a comanda!
_____
Stâlpi pentru delimitare (opritori, de ghidare) - comandă online!






_____
Cataloage promoţionale 2024


Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
_____
Bannere şi mesh-uri publicitare - click pentru a comanda online!
Promovare
Publicitate
Newsletter