26.05.2025,  15:37:21 | 0 comentarii | 816 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan. Coincidență fericită


de Gheorghe OLTEANU

Există momente în care locuitorii micilor comunități simt, trăiesc și-și împărtășesc o bucurie sinceră, nedisimulată. Se întâmplă asta la fiecare sărbătorire a hramului parohiei ortodoxe din care fac parte, iar ziua aceasta înseamnă, pentru fiecare dintre ei, o trăire sufletească greu de descris în cuvinte.

Indiscutabil

că sentimentul acesta l-a simțit fiecare dintre enoriașii care, duminică, au ajuns la biserica din Parohia Vulcan II al cărei hram este, începând de la construcția ei petrecută în 1906, „Duminica Orbului”. Și, firește, la predica de duminică, părintele Nicolae Nuță le-a vorbit credincioșilor, cu mult patos, despre vindecarea, de către Mântuitor, a orbului din naștere. O minune dumnezeiască despre care, de atunci și până acum, nu s-a auzit să fi fost reiterată.

Părintele paroh

a mai amintit, însă, ceva. O coincidență fericită, aș spune. În calendarul ortodox, la data de 25 mai apare și sărbătoarea „A treia aflare a capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul”. Or, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a devenit și ocrotitorul Parohiei Vulcan II. S-a petrecut asta în urmă cu trei ani, când lucrările efectuate la sfânta biserică de la intersecția străzilor Nicolae Titulescu și 1 Mai din Vulcan au fost sfințite de către Preasfințitul Nestor, episcopul Devei și Hunedoarei. Ca peste tot, când se prăznuiește hramul bisericii, și aici gospodinele din parohie au pregătit cozonaci, fel de fel de prăjituri, dar și sărmăluțe gustoase care au fost bine primite de toată lumea. Stropite, la sfârșit, cu un pahar de vin sau suc. Fiecare după cum a vrut.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 2 ori 8  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter