|
.
18.06.2025, 12:06:32 | 0 comentarii | 555 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Dar cu „popicii” ce aveți?!
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Să tot fie ceva timp de când, în diferite zone ale Vulcanului, au fost montați „popici” cum sunt cei din fotografiile puse aici. De fapt, astfel de opritori, să le zic așa, pot fi văzuți în mai toate localitățile. Rostul montării nu este greu de dedus. Au fost puși, de regulă, ca să restricționeze accesul autovehiculelor în zone în care prezența acestora ar pune în pericol pietonii. Mai demult, dacă vă amintiți, rolul acesta îl aveau bucățile de țeavă de vreun metru și ceva cimentate și înfipte bine în pământ. De alea nu trecea nici tractorul, darămite mașinile mici. În schimb, „popicii” aceștia plăpânzi, fixați la sol în două șuruburi, au devenit bătaia de joc a cui vrea. O lovitură de picior mai zdravănă și-s la pământ. Normal, că nu au fost puși unde-au fost puși, ca să ia picioare, dar, iată, se găsesc derbedei care s-au apucat de sportul acesta. Și, ca atare, nu-l loc în Vulcan în care să nu dai de „popici” cu șuruburile smulse, care de abia că mai stau în poziție verticală. De fapt, sunt înclinați bine de tot. Sunt așa, pentru că se pare că nu s-a găsit careva care să le mai stopeze elanul celor care le-au pus gând rău bieților „popici”. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



