|
.
22.06.2025, 13:36:25 | 0 comentarii | 483 vizualizari
Vulcan. „Se mișcă-ncet”
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Nu o dată, în ședințele Consiliului Local Vulcan s-a vorbit despre modul necorespunzător în care au fost lăsate străzile, trotuarele și altfel de locuri la care s-a lucrat, pentru schimbarea rețelelor de canalizare și de introducere a celei de apă potabilă. Firește că locuitorii municipiului, îndeosebi cei care domiciliază în zonele în care s-au executat asemenea lucrări, sunt foarte nemulțumiți. Și au de ce, fiindcă, înainte ca acestea să înceapă, li s-a cerut scuze pentru disconfortul care urmează să fie creat. Au fost asigurați că, la final, totul va arăta de parcă nu s-ar fi lucrat nimic acolo. Sau, ca să fiu mai fidel celor zise atunci, li s-a comunicat că firmele de construcții trebuie să aducă terenul la starea inițială. Dar, conform tradiției autohtone, nu peste tot s-a întâmplat să fie așa. Ca atare, vezi și acum, îndeosebi pe trotuare, porțiuni de asfalt lăsate. Societățile de construcții contractate de SC Apa Serv SA nu au mai fost interesate să revină, pentru a finaliza lucrurile în mod corespunzător. Și-au luat banii și s-au retras cu oameni și cu utilaje cu tot. Mai nou, așa cum, vă amintiți, a făcut cunoscut consilierul local Florin Govor, de izbeliște au fost lăsate și șanțurile în care s-au introdus țevile pentru apă potabilă de pe strada Morii. Bag de seamă, însă, că sesizarea lui nu a fost în van. La ultima ședință de consiliu local, cea de îndată din 17 iunie, Cristian Merișanu a făcut cunoscut că echipe ale SC Apa Serv SA s-au apucat de remediat problema. „Am o listă întreagă cu locurile în care trebuie să se acționeze, a zis primarul, și am convenit să se înceapă cu strada Morii. Apoi, mai trebuie făcut și la blocurile 13 și 17, în colonie și-n alte locuri”. „Numai că - a ținut Cristian Merișanu să precizeze - se mișcă-ncet!”. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



