|
.
06.07.2025, 15:51:24 | 0 comentarii | 527 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Vulcan / Nu e o asumare, ci doar o promisiune
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Săptămâna trecută, administrațiile locale din toată valea i-au convocat de îndată pe consilierii locali la ședințe extraordinare. Urgența consta în modificarea și completarea Statutului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Zonal Green Line-Valea Jiului. La Vulcan ședința s-a ținut în dimineața zilei de 1 iulie și la ea au fost prezenți toți consilierii locali. Șaisprezece fizic, în sală, și trei on line pe telefon. Modificarea de statut, a explicat Cristian Merișanu, trebuie efectuată, pentru a-i da mai multă putere asociației. Asta înseamnă că societatea care va efectua transportul cu autobuzele electrice îi va fi subordonată Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Zonal Valea Jiului. Tot de la primar aleșii locali au mai aflat că „toate primăriile trebuie să facă modificarea de statut, care ar urma să-i reprezinte pe toți, pentru că, în august, autobuzele electrice ar urma să fie scoase pe traseu”. Consilierul local Florin Govor a fost curios să afle cine va reprezenta municipiul Vulcan, dar răspunsul – „trebuie să fie cineva din administrație care n-are funcție de conducere” - nu cred că l-a mulțumit întru totul. După aprobarea în unanimitate a proiectului de hotărâre, a venit vorba despre reparațiile care se fac la podul de peste pârâul Morii („podul de la Appel”, cum i se mai spune), din apropierea intersecției străzilor Nicolae Titulescu și Teodora Lucaciu, dar și la cel de peste pârâul Valea Lupșească, din vecinătatea „F”-urilor. Nu ar fi fost neapărat necesare, a comentat cineva, având în vedere că „podul de la Appel”, vechi pe peste o sută și ceva de ani, a rezistat și încă mai rezistă la greutatea autovehiculelor grele care-l traversează, iar cel din Coroiești, cam la fel de bătrân, n-a dat nicidecum semne că nu s-ar simți bine. Dar e bine că li se asfaltează suprafața și li se refac elementele de siguranță pietonală distruse de mașinile care nu au încăput de ele. Vestea proastă e că podul CFR din colonie pe care se ajunge la garajele autobuzelor Green Line va rămâne paradit cum este acum. Cei de la Regionala CFR Timișoara au promis că se vor ocupa de el. „Nu și-au asumat asta, a accentuat consilierul Local Ștefan Feszner, ci e doar o promisiune”. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



