|
.
13.07.2025, 15:46:37 | 0 comentarii | 859 vizualizari
Vulcan. Se impune neapărat o urgență
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
La o zi după cea în care, în ZVJ, apărea materialul referitor la pavelele mișcătoare de pe unele porțiuni ale trotuarului nordic al Bulevardului Mihai Viteazul din Vulcan, mi-a fost dat să aud despre o altă victimă a lucrului de mântuială făcut atunci când afurisitele de pavele au fost montate. De fiecare dată când plouă, pavelele, chiar și cele care, prin cine știe ce minune, nu se mișcă de la locul lor, devin foarte alunecoase. Trebuie să le pășești foarte precaut și, uneori, poți să te duci de-a dura chiar dacă te uiți cu atenție unde pui piciorul. Tinerii se mai descurcă ei, cumva, dar e mai greu pentru persoanele vârstnice. Așa a fost, săptămâna trecută cu doamna care a căzut și s-a accidentat destul de grav împiedicându-se în nenorocitele astea de pavele cărora, se vede treaba, nu le cade bine cârpeala care li face în fiecare an. Concluzia este clară: trebuie găsită urgent o soluție care să rezolve problema acum și pentru totdeauna: alte pavele bine înfipte sau asfalt. Așa cum e pe trotuarul de la sediul polițiștilor locali la stația Petrom. Chestiunea nu mai trebuie tergiversată. Oamenii sunt indignați pe bună dreptate, deși pavelele astea au început să „clănțăne” la foarte puțin timp după ce au fost puse, acum aproape cincisprezece ani, mai exact, de către fosta administrație publică locală care a fost de acord cu așa-zisa modernizare a bulevardului. Cei aflați la putere în primărie trebuie să înțeleagă că, deși ce-a fost făcut prost atunci se sparge în capul lor acum, problema trebuie rezolvată urgent. Neapărat. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



