|
.
14.07.2025, 13:54:15 | 0 comentarii | 429 vizualizari
Uricani / Altruismul lui Buhăescu
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Sunt destui cei care au avut ocazia să cunoască nu numai generozitatea lui Dănuț Buhăescu, ci și bunătatea sufletului său. Pentru cei mai mulți dintre colaboratorii săi această atitudine a primarului din Uricani nu este o necunoscută, dar este ceva neașteptat de plăcut pentru cei care o descoperă pentru prima dată. O întâmplare nefericită prin care a trecut, recent, o femeie din Uricani a evidențiat din nou această calitate sufletească a lui Dănuț Buhăescu. În miez de noapte, doamna Liliana Popescu care stă la nr.1 pe strada Peșterii s-a trezit cu casa cuprinsă de flăcări. Panicată, femeia a sunat la „112”, dar a trecut puțin până au ajuns pompierii. În acest răstimp, casa a ars ca un chibrit, cum însăși proprietara a mărturisit. Noroc că i-a rămas întreagă bucătăria de vară în care s-a instalat până când va reuși să-și reconstruiască imobilul. Dacă va reuși, cumva, asta. Cele spuse până acum le-am aflat de la viceprimarul Corneliu Braia, cel care l-a însoțit pe Dănuț Buhăescu la locuința afectată de foc. Peșterii este una dintre străzile din Uricani pe care iluminatul a fost modernizat în întregime, dar punerea la punct a instalației electrice de la stâlp până-n casă stă în sarcina fiecărui gospodar. În cazul casei de la nr.1 se pare, așa cum au constatat pompierii, că focul a pornit de la tabloul electric. Tot vicele Braia mi-a mai spus ceva. Femeia a făcut o cerere pentru acordarea unui ajutor de urgență, cerere care a fost deja analizată de primărie, iar la ultima ședință de consiliu local Dănuț Buhăescu le-a lansat consilierilor locali apelul de a-i dona câte o sumă de bani femeii peste care a dat necazul. Fiecare cât poate și cât este dispus. Aleșii locali nu au așteptat să fie invitați a doua oară și fiecare a contribuit cu cât a crezut de cuviință. Nu am aflat câți bani s-au adunat, dar, oricâți or fi fost, contează gestul și, apoi, altruismul celui care a propus colecta. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



