17.07.2025,  11:24:35 | 0 comentarii | 555 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan / Va mai lua ceva timp


de Gheorghe OLTEANU

Sunt perioade în care punctele de colectare a gunoiului sunt sufocate de deșeurile voluminoase: mobilier uzat, saci cu resturi de materiale de construcții etc. Și, din câte se pare, este încă departe momentul în care astfel de imagini vor fi de domeniul trecutului.

Punctele de

colectare prin aport voluntar au fost proiectate pentru a prelua astfel de deșeuri, care ar fi imposibil să fie colectate în mod clasic. Numai că mai este ceva timp până când acestea vor putea fi utilizate, iar până atunci tot vechile puncte gospodărești rămân baza. Apropos! Încă nu e clar cum vor ajunge la CAV-uri deșeurile voluminoase. Inițial, se vorbea că este de datoria cetățeanului care le produce să le ducă acolo.

De la bun

început mi-am exprimat nedumerirea, fiindcă nu cred că va fi careva care să închirieze un autovehicul încăpător cu care să facă transportul până acolo. Și nu mă refer numai la municipiul Vulcan în care am realizat imaginile care însoțesc materialul scris, ci și la celelalte localități. S-a spus că, la fiecare punct gospodăresc, vor fi montate camere de luat vederi, pentru a-i identifica pe cei care, noaptea, pe întuneric, își aduc resturile de construcții rezultate din lucrările de modificare a locuinței sau  fotoliile, canapelele, scaunele și mai știu eu ce de care nu mai au nevoie. Încă nu s-a făcut asta și, în mod sigur că va mai trece multă apă pe ambele Jiuri până când nu vom mai avea în fața ochilor secvențe precum cele din fotografii, iar camioanele celor de la salubrizarea locală vor căra la greu deșeurile voluminoase cu care sunt ornate punctele de colectare.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 10  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter