|
.
02.09.2025, 14:57:49 | 0 comentarii | 498 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Vulcan. Facere de bine în Sohodol
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Scriam, cu puțin înainte de a beneficia și noi, cei de la ZVJ, de câteva zile de refacere, despre spusele unei doamne consilier local din Vulcan, referitor la ce mai ar fi de făcut prin cartierul Paroșeni-Sohodol. Am relatat, atunci, despre propunerea doamnei Tatiana Madaraș de amenajare a unei parcări în zona blocului K. Una care-i să-i mulțumească pe toți proprietarii de autoturisme de aici, care, acum, își lasă mașinile pe terenul de peste drum, lângă ruinele clădirii în care au funcționat, pe rând, poșta și grădinița din cartier. Terenul este, practic, al proprietarilor clădirii care, dacă ar apărea (apariția lor este, de fapt, așteptată de către administrația publică locală), ar putea să facă gât cum că li s-a ocupat abuziv terenul. Asta, ca să nu mai amintesc de certurile care izbucnesc între oamenii din bloc, care, în cazul că unul îi ocupă locul altuia, uită că sunt vecini sau prieteni. Chestiunea a rămas în studiu, așa că trec la următoarea neregulă semnalată de doamna consilier local Tatiana Mădăraș. Este cea care face vorbire despre terenul de sport al Școlii Gimnaziale nr. 3 Paroșeni. Într-adevăr, am văzut și eu gardul de plasă de sârmă care împrejmuiește terenul este rupt pe alocuri, iar în materialul cu care a fost acoperit au apărut găuri. Este greu de spus dacă, în acest caz, se va interveni, fiindcă, nemaifiind elevi de gimnaziu, terenul de sport este folosit numai de către cei din cartier care se întâlnesc, să mai facă o miuță. Dar, totuși, s-a intervenit la ceva. Au fost reparate scările de la intrarea în școală și ceva la zidăria de lângă. Asta am aflat-o de la doamna prof. Simona Constantin, director al Școlii Gimnaziale nr. 4 Vulcan, unitate de învățământ de care ține școala din Paroșeni. Și dumneaei consilier local. Și, în plus, a fost cosită iarba care crescuse, încât îți trecea peste genunchi. Ca atare, acum, în septembrie, prichindeii de grădiniță îi vor putea relua activitatea în cele două încăperi destinate lor. Una pentru activități și cealaltă pentru recreere în caz că vremea nu le permite să iasă afară. De menționat că întregul mobilier al unității de învățământ preșcolar de aici este unul nou-nouț, așa cum, de altfel, este în toate școlile din Vulcan. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



