|
.
22.10.2025, 11:15:14 | 0 comentarii | 834 vizualizari
Vulcan. Se fură și-n cimitir
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Mai sunt câteva zile până la prima din luna noiembrie, în care, așa e tradiția în Ardeal, fie că ești ortodox, catolic sau de altă confesiune religioasă, mai fiecare dintre noi se duce la cimitirul în care-și dorm somnul de veci cei dragi. La Vulcan, ca peste tot, de fapt, cei mai mulți dintre cei care se mai bucură că sunt în viață au avut grijă să le curețe mormintele, pentru ca 1 noiembrie, Ziua Morților, să nu-i prindă cu ele pline de buruieni. E adevărat, cosașii de la Serviciul Public de Salubrizare Vulcan au avut grijă să le înlăture pe cele crescute cât omul, dar, mai departe, tot ce ține de săpat și greblat trebuie făcut de aparținători. Sau, dacă aceștia nu au timp sau efectiv nu pot, sunt destui inși în cimitir care, în schimbul unei sume modeste, fac lună unde le arăți. Sunt cetățeni care nu au mai așteptat ziua de 1 noiembrie și s-au dus deja sau merg acum cu flori și lumânări la mormintele celor de care moartea i-a despărțit. E treaba fiecăruia de ce o face. Fie că, atunci, nu vor fi acasă, fie că vor să evite aglomerația de atunci. Nu merg, desigur, cu mâna goală, ci cu flori, lumânări și, eventual, cu ceva de dat de pomană. Așa a procedat, am aflat chiar de la el, un prieten care, zilele astea, a ajuns la mormintele alor lui. A așezat florile pe placa de beton a cavoului, a aprins candelele, s-a rugat pentru cei de care soarta l-a despărțit, după care a plecat acasă. Nu mai știu ce l-a făcut să revină la puțin timp, iar ceea ce a constatat l-a lăsat cu ochii-n soare, cum se spune. De pe mormânt dispăruseră și florile, și candelele. Vă dați seama ce sentiment l-a încercat pe om în acele momente. „Cum se poate așa ceva?”, s-a întrebat el, apoi, resemnat, și-a zis că va aduce altele. Mi-a povestit întâmplarea cu amărăciune, fiindcă nu credea că e posibil așa ceva. Este, l-am asigurat eu. Acum câțiva ani, tot persoane rămase necunoscute – ca să folosesc limbajul de specialitate al purtătorilor de cuvânt de la poliție – au extras tufele de flori cu rădăcini cu tot de pe mormântul părinților. Cu ceva timp înainte, fusese scos din beton gărdulețul din fier forjat făcut la începutul anilor ’80. Credeți că s-a rezolvat ceva în urma sesizării făcute la organele în drept? Ei, aș! După un timp, dosarul rămas cu autori necunoscuți a fost dat deoparte. Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |



