10.02.2026,  12:38:33 | 0 comentarii | 630 vizualizari
Vulcan. L-a luat mai aproape de el


de Gheorghe OLTEANU

Ședința ordinară din ianuarie a Consiliului Local Vulcan s-a încheiat cu un proiect care este pus pe tapet o dată la un trimestru, atunci când trebuie desemnat președintele de ședință pentru următoarele trei luni de zile.

Alegerea

președintelui de ședință se face  potrivit art.123, alin.(1) din OUG nr.57/2029 privind Codul Administrativ prin alegerea, prin vot deschis cu majoritate de voturi, a unuia dintre membrii săi care va conduce ședințele de consiliu local și va semna hotărârile adoptate. Mai întotdeauna, numele consilierului local care va sta în capul mesei trei luni este hotărât în ”bisericuța” consilierilor PSD care are loc în biroul primarului, înainte de ședință. Așa-i cam peste tot.

Pare-se

că, în 29 ianuarie, regula asta a fost lăsată deoparte chiar în ultimul moment. Nu știu care să fi fost propunerea din birou, dar, cum am auzit după aceea, un mesaj prin telefon al primarului a schimbat totul. Domnul Pompiliu Barbu, veteranul de vârstă al consilierilor locali din Vulcan, s-a ridicat și l-a propus pe Petrișor Florin Vrabie. Era vizibil că propunerea i-a prins nepregătiți pe colegii liberali ai acestuia, cât despre desemnat ce să mai zic?

S-a simțit

umplut de respect, că, în februarie, martie și aprilie, el va fi la comandă și cel care-i va permite primarului să ia cuvântul. Eu cred, totuși, că alegerea pe moment a avut altă cauză. Înainte de a începe ședința de consiliu local,  Petrișor Vrabie a fost foarte vocal în a susține și comenta protestele cetățenilor din sală. Ca atare, m-am gândit eu, Cristian Merișanu s-o fi gândit că ar fi mai bine ca, pentru un timp, să-l țină lângă el pe vocalist. Un fel de punere în practică a vorbei bătrânești care-ți zice ce să faci și cu dușmanii, și cu prietenii.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 9 ori 9  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal




- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter