10.02.2026,  12:45:40 | 0 comentarii | 537 vizualizari GALERIE:     FOTO    
Vulcan. De la o constatare


de Gheorghe OLTEANU

Subiectul relatării din rândurile care urmează mi-a fost sugerat de un amănunt constatat la incendiul izbucnit la Vulcan în după amiaza zilei de sâmbătă, 6 februarie. Pentru cineva care nu cunoaște situația ar părea un caz singular, dar nu e chiar așa.

Cele patru

autospeciale ale pompierilor au avut  nevoie la greu de apă. Așa că, în asemenea cazuri, pentru a le fi menținute cantitatea necesară la intervențiile de stingere a incendiilor, servanții au grijă mai întâi să racordeze autovehiculul la o sursă de apă: hidrant, râu etc. Dacă aceasta nu există în apropiere, autospecialele fac naveta, asta este denumirea, pe rând la cea mai apropiată sursă, de obicei râu, lac, etc., din care, cu un dispozitiv numit sorb, cazanul mașinii este umplut cu apa necesară.

Vineri,

la Vulcan, cel mai apropiat hidrant se aflat la vreo cincizeci de metri de locul incendiului. Numai că cel din dreptul scării a patra a blocului nr. 62 de pe strada Dorobanți era defect. Nu curgea din el picătură de apă.  Ca atare, pompierii au întins linia de furtunuri tip „B” până mai jos, la un hidrant de la blocurile tip vilă de pe strada Romană (Serpentina) care, din fericire, funcționa. A fost o manevră cu care pompierii sunt obișnuiți, dar care generează câteva semne de întrebare.

Prin 2010,

dacă nu chiar mai devreme, în Vulcan răsăriseră hidranți în tot orașul. Pe bulevard, în centrul vechi, în parcul Avram Iancu, printre blocurile de locuințe, dar și în cartierele mărginașe. A fost o operațiune cu cap prin care Apa Serv voia să faciliteze accesul la apă în caz de incendiu. Numai că, ulterior,  puțin câte puțin, grija asta a fost lăsată deoparte. Hidranții au „îmbătrânit”, au crăpat și apa curgea din ei.

Soluția era,

desigur, înlocuirea degrabă a celor degradați, dar nu s-a procedat așa. Ei au fost retezați în partea de jos și blindați. Adică li s-a pus capac. În foarte puține cazuri hidranții cu traume au fost înlocuiți cu alții noi. Ceilalți au rămas niște cioturi sau nu mai sunt deloc. Nu știu prin ce minune, un hidrant nou a răsărit, de curând, la capătul estic al blocului de lângă biserica de pe Nicolae Titulescu. Mă gândesc că așa ceva nu găsești numai la Vulcan. În mod sigur că, și în alte localități, există locuri în care hidranții sunt amintire. Atât a fost de zis în această privință.


Comentarii articol (0 )

Nu exista niciun comentariu.

Adauga comentariu
  Numele tau:


  Comentariul tau:


  C창t fac 8 ori 6  ?  


   DISCLAIMER
   Atentie! Postati pe propria raspundere!
   Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.




Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, 
deschis la Banca Transilvania.

Payments through Paypal





- - -

- - -

- - -

- - -

- - -
- - -
- - -
- - -
- - -








Îți dorești o presă liberă și independentă?
Alege să o susții!
Promovare
Publicitate
Newsletter