|
.
26.02.2026, 14:37:54 | 0 comentarii | 497 vizualizari
GALERIE:
FOTO
Uricani. Când se vrea se poate!
Articole de acelasi autor
de Gheorghe OLTEANU
Tot respectul pentru domnul inginer șef Ovidiu Bulc de la Drumuri Naționale Deva! Spusele lui de săptămâna trecută, cum că, decât să facem o sută de hârtii, mai bine facem ce trebuie făcut, nu au fost vorbe în vânt. Poate că nu vă amintiți sau posibil să fi uitat, așa că vă fac un rezumat. Miercuri, 18 februarie, la Uricani, pe DN 66A, strada principală, cum apare pe harta orașului, în dreptul gospodăriei cu nr.26, s-a strâns un grup de oameni importanți, aș putea zice. Primarul Dănuț Buhăescu și viceprimărița Jenica Stanci, din partea autorității publice locale, și ing. șef Ovidiu Bulc de la Drumuri Naționale Deva, însoțit de câțiva specialiști. Îi adunase la un loc reclamația doamnei Mărioara Făgaș. Când cu modernizarea drumului și construirea unei rigole betonate, a fost desființat vechiul șanț care capta apele pluviale și, atunci când se revarsă, pe cele ale unui pârâu de mai sus. Numai că nivelul rigolei este mai ridicat, iar apele se scurg tot pe vechea cale pe care se afla șanțul de pământ. Vin și, când sunt mari și se umflă, inundă tot terenul din fața casei familiei Făgaș. Ceva trebuia făcut, așa că primăria a solicitat prezența cuiva cu funcție de decizie la Drumurile Naționale. Reacția inginerului șef este cea pe care o cunoașteți din preambul. E asemănătoare celei îndrăgite de Dănuț Buhăescu: Fapte, nu vorbe! Lucrarea reparatorie a început luni, 23 februarie. O echipă de muncitori de la secția din Livezeni Drumuri Naționale a refăcut șanțul de pământ pe o lungime cam de trei sute de metri, exact așa cum estimase și inginerul șef. Miercurea asta, când am ajuns acolo, oamenii se pregăteau să monteze conductele de beton la intrările în gospodăria soților Făgaș și a vecinului lor. Conductele au fost trimise de primărie, conform promisiunii făcute de Dănuț Buhăescu. Lucrarea odată terminată va pune capăt inundațiilor. Surplusul de apă de ploaie va curge pe vechiul traseu, cel al șanțului de pământ, și se va scurge în albia altui pârâu, aflat la est. Concluzia? Când se vrea se poate! Comentarii articol (0 )Nu exista niciun comentariu.
Adauga comentariu
Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.
Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre. Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul |
FOTO



