1. Ion D. Sîrbu sau fascinaţia ideii

 

Dintre membrii Cercului Literar de la Sibiu, mai singular ne apare – opera fiecăruia a urmat căi singulare, totuşi! – destinul lui Ion D. Sîrbu a cărui creaţie epică se împlineşte prin culegerea de proză, Șoarecele B şi alte povestiri (Ed. Cartea Românească, 1983) – după alte câteva volume – închinată prietenilor din amintita grupare. Culegerea cuprinde, de fapt, creaţia epică a scriitorului nepublicată în volume şi, cu mici excepţii, dacă informaţiile noastre nu ne înşeală, nici în periodice. Fie şi numai pentru aceste motive, volumul capătă dimensiunea unui eveniment editorial, Ion D. Sîrbu fiind, astăzi, o personalitate marcantă şi complexă a literaturii noastre, un gânditor printre scriitori; fostul asistent de la Catedra de Filosofia Culturii a Universităţii din Cluj a ieşit cu greu de sub constrângerile tăcerilor, mai greu pare-ni-se decât confraţii săi, mereu sub clopotul unei înţelepciuni vii, nelipsită adesea de riscuri.

Citindu-i povestirile din recenta culegere, cu dificultate am regăsit imagini – palide, în orice caz! – ale atâtor altele pe care scriitorul ni le-a relatat cândva. Ion D. Sîrbu avea obiceiul de a-şi lua în primire „comeseanul” povestind, cu un dar scriitoricesc ieşit din comun, nu întâmplări, proiecte narative, ci pur şi simplu opere epice, nuvele de felul celor cuprinse în prezenta culegere. Nu mai era un secret pentru cei câţiva din preajma lui că multe, aproape toate, din ele nu văzuseră „lumina literei”, doar aceea a cuvântului rostit le conferea o consistenţă ce ne-a făcut de atâtea ori să regretăm că nu le vedem scrise şi adunate în volum. Fascinaţia Ideii e marca personalităţii sale, concurată îndeaproape de harul povestirii. Ambele distincţii sunt evidente şi în Șoarecele B şi alte povestiri, mai exact, în fiecare din cele 16 nuvele cuprinse în această culegere ce dă măsura unui prozator de excepţie, al cărui destin e concurat pe nedrept de acela, al dramaturgului. De fapt, credem că vocaţia epică şi cea dramatică fuzionează perfect în opera lui I. D. Sîrbu şi scriitorul nici nu poate fi înţeles pe deplin în afara acestei ecuaţii: textele sale dramatice surprind prin epicizare, fiecare piesă traducând în scenă o „poveste”, de unde falsa impresie de retorism, nemeritat imputată de o parte a criticii, în timp ce povestirile fac proba unor „scenarii” de idei, uşor traductibile în limbajul teatrului. Există, desigur, şi excepţii: în teatru, poate, Arca Bunei Speranţe, în povestiri, Compartiment, un debut ce anunţa un prozator din familia lui Gib Mihăescu sau a lui Camil Petrescu, Păcatul fratelui Vasile, Enuresis nocturna şi Colonie, aceasta din urmă mai ales prin factura sa memorialistică.

Impune totuşi registrul epic foarte larg, de sondare psihologică gravă, o modalitate de rezistenţă în umbra ameninţărilor catastrofice (războiul), din Compartiment şi, în parte, Păcatul fratelui Vasile, şi până la „scenariile de idei”, în care dezbaterea este de natură filosofică, precum în Șoarecele B, Pisica sau Doi intelectuali de rasă, trecând prin Începutul călătoriei, o nuvelă resuscitând interesul cititorului pentru problematica „obsedantului deceniu”, Perpetiuum mobile şi Soluţia Omega, ambele divulgând preocuparea pentru ceea ce critica numeşte îndeobşte proză de atitudine socială.

Simptomatic pentru întreaga creaţie epică a lui Ion D. Sîrbu ni se pare refuzul mai tuturor experienţelor în materie ale veacului al XX-lea; prozatorul închide înadins ochii la toate promisiunile pe care proza ultimilor 60-70 de ani le-a oferit, se aşează cu ostentaţie deasupra hârtiei şi îşi construieşte opera în descendenţa unei tradiţii aproape uitate, deloc omogene, luând în calcul sau „manevrat” din umbră de fascinaţia unei întinse şi solide culturi universale. Povestirea capătă, astfel, respiraţia largă a unor valori perene, de la proza romantică germană, cu puternicele sale legături filosofice în propria-i contemporaneitate, şi până la asumarea unor registre filosofice mai aproape de noi, eventual Freud şi C. G. Jung, cu precădere în Enuresis nocturna, dar şi în Pisica sau Șoarecele B; oricum, modele sunt greu de identificat pentru povestirile lui Ion D. Sîrbu, ele urmând, cum spuneam, liniile unor construcţii ideatice, trasate cu rigoare şi urmărite cu un evident patos al povestirii. Freud poate fi invocat mai ales pentru prezenţa unor cazuri clinice, ca în Bivoliţele sau Enuresis nocturna, urme ale psihopatologiei fiind zidite aici în „varul” unor întâmplări insolite.

Virtuţile epice ale autorului se verifică exemplar şi în crearea unei întinse tipologii umane, structurată social, protagoniştii fiind, mai ales, proveniţi din zonele în care se consumă idei. De altfel, multe din povestiri par fragmente colocviale proiectate în imaginar, cu o forţă pe care le-o conferă vocaţia irepresivă a Ideii. Sîrbu poate fi, credem, asimilat categoriei de prozatori care „au văzut idei”, spaţiul său de graţie fiind acela al unei cetăţi populată de savanţi şi filosofi, un Genopolis, cu numele micului oraş universitar din Doi intelectuali de rasă, un loc al tuturor paradoxiilor, sau, tot cu vorbele prozatorului, un spaţiu în care „corul mediocrităţii constituie melos-ul din care se detaşează, ca Afrodita, frumuseţea nobilă a Ideii”. Acesta ni se pare registrul tematic cel mai aproape de cărturarul-autor. Presiunile Istoriei îi oferă în câteva excelente nuvele (cu deosebire Începutul călătoriei) posibilitatea unor grave sondaje în social. Pentru acest din urmă caz, dilema interogativă căreia Ion D. Sîrbu pare a-i da curs este o mai veche problemă noiciană: a fi în istorie sau a fi în adevăr. Adevărul este, în cazul de faţă, susţinut de idee, după cum arta autorului are garanţia unei indiscutabile vocaţii a Logos-ului. (Ramuri, nr. 7, 15 iulie, 1983, p. 14).

George POPESCU 

 

(Textul face parte din viitoarea carte Caiete „Ion D. Sîrbu”, II, şi a fost scris imediat după apariţia culegerii de proză, Șoarecele B şi alte povestiri. George Popescu, poet şi student al Filologiei Craiovene, odată cu înfiinţarea acesteia, 1967, a fost în anii aceia de rupere a tăcerilor cel mai apropiat ascultător al lui Ion D. Sîrbu şi, probabil, acesta, venit din Ardeal şi închisorile roşii, primul său dascăl cu adevărat. Acest text o dovedeşte cu prisosinţă. Este posibil ca I. D. Sîrbu să-şi fi aruncat ochii asupra lui. Și după decenii acest text rămâne reprezentativ prin determinarea critică şi situarea axiologică. Ne face iarăşi să ne întrebăm: Unde erau şi despre ce scriau „descoperitorii” lui Ion D. Sîrbu? - Dumitru Velea)

 

 

2. (OMAGIUL „ION D. SÎRBU”)

 

Mă înfăţişez la această cinstire publică a Scriitorului, a Dramaturgului cu deosebire, a Secretarului literar şi a Omului de Teatru, cu sfiala şi adoraţia firească în faţa unuia dintre cei mai mari Dascăli de Teatru dintre câţi am cunoscut. Ion D. Sîrbu a fost – vreme de un pătrar de veac cât a slujit, dar şi în continuare – eminenţă gânditoare şi în acelaşi timp sufletul ca o „frunză care arde”, ale acestui Teatru. „Datorez colectivului Teatrului Naţional din Craiova convertirea mea la teatrul dramatic”, declara Domnia Sa, anulând orice speculaţie şi dându-ne mândria legitimă de a-i fi modeşti contemporani. Lecţiile despre teatru, viaţă şi ţară ale lui I. D. Sîrbu ne călăuzesc permanent. „Nu pot fi fiul altui secol, nici nepotul altui popor!”, „Teatrul trebuie să fie, în diverse expresii creatoare, o recapitulare de istorie naţională (…) Un mânuitor şi mântuitor de suflet”.

Marele Omagiat ne-a subliniat porunca de a păstra teatrul craiovean cu „un cuvânt viu rostit de oameni vii, către un public viu”.

Emil BOROGHINÄ‚ 

 

(Text de la Omagiul „Ion D. Sîrbu”, din 26-27 iunie 1999, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la naşterea scriitorului  (28 iunie 1919, Petrila), organizat de Ministerul Culturii şi Teatrul Naţional Craiova - D.V.)

Informatiile publicate de zvj.ro pot fi preluate doar in limita a 250 de caractere, cu CITAREA sursei si LINK ACTIV. Orice alt mod de preluare a textelor de pe acest site constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratat ca atare.

---

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.