Articole de acelasi autor

Uricani. Pregătiri pentru participarea la un festival internațional

Vulcan. Uitare sau neglijență?

Satul Săcel. Să nu fi fost numai așa, de ochii lumii

Uricani. Restricționare la funcționare

Uricani. Operativa din biroul viceprimarului

Vulcan. Într-un hal fără de hal

La întâlnirea din acest an de la Castelul Nopcsa Sunetul cornului de vânătoare s-a auzit puțin mai târziu

Vulcan. Incidente care ar putea fi prevenite

Vulcan. În casă nouă în ANL-urile de pe Traian

Uricani. Balul Bobocilor pus pe agenda de lucru a consiliului local

Nu știu dacă mai trebuie să spun cât de mult îmi plac câinii. Ani la rând am ținut doi în casă, iar altora luați de pe drum le duceam zilnic de mâncare pe Valea Morii, în curtea cuiva la care îi țineam. Acum nu mai am nici unul, dar am, mai întotdeauna, câte un os și o mângâiere pentru cei întâlniți pe stradă.

Și încă

ceva. Mă întristez când aud de câini pierduți sau abandonați ca o jucărie de care te-ai săturat. Mă bucur, însă, când aud că un biet animal crezut pierdut pentru totdeauna a fost regăsit sau că un altul din nu mai știu care adăpost a ajuns într-un cămin în care i-a fost dat să fie întâmpinat cu iubire. La o reîntâlnire cam de acest gen m-a fost dat să fiu martor duminică după amiază.

Eram cu

prietenul Remus și cu cățelul său Spyke pe trotuarul de peste drum de școala 4. Am înghețat, fiindcă erau destule mașini pe stradă, când un câine de taie mică, un teckel, a țâșnit de pe banca pe care stăteau două doamne, a trecut șoseaua și a venit la noi invitându-l la joacă pe cel al prietenului. Inițial am crezut că-i al uneia dintre cele două doamne, dar nu era așa. Stătea lângă noi, mi-a zis cea care, între timp, trecuse și ea drumul.

Lângă noi

s-au oprit și o tânără și prietenul ei, tot la plimbare cu un cățel. Mi-a plăcut cum a acționat fata. Și-a dat seama că teckelul jucăuș s-a pierdut de stăpân, dar, observând un amănunt, a făcut imediat ce trebuia făcut. Cățelul avea la zgardă un medalion pe care indica situația în care era și cum trebuie să acționeze un posibil salvator. Domnișoara a scanat codul QR și a sunat la numărul de telefon care a apărut.

Apoi,

împreună cu doamna care i se alăturase, a așteptat. Am făcut la fel. După câteva minute a venit, în fugă, o femeie care ținea în mână o lesă și căreia i se citea bucuria pe față. L-a strâns la piept pe Cozi (mi-a zis că numele-i vine de la cozonac) și ne-a povestit că, dimineață, cățelul era cu soțul ei, la garaj, când, dintr-o dată, poznașul a dispărut. S-au uitat peste tot, dar ia-l de unde nu-i. Chiar și în acele momente soțul încă îl căuta printre blocurile din zona cinematografului. I-a mulțumit din suflet celei care o sunase la telefon, după care a plecat cu teckelul în lesă. Un amănunt peste care n-am cum să trec. Bishonul pe care-l plimbau băiatul și domnișoara care-i cercetase medalionul lui Cozi era unul abandonat. Fata îl găsise, undeva din Crividia, în luna decembrie a anului trecut.

Îți dorești o presă liberă și independentă? Alege să o susții!

Banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt esențiali pentru a susține pe termen lung articolele, investigațiile, analizele și proiectele noastre.

Poți contribui cu donații prin Pay Pal sau prin donatii directe în contul
Ziarul Vaii Jiului SRL. 
CONT LEI: RO94BTRL02201202K91883XX, deschis la Banca Transilvania.